Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei persoane, reţinute după ce ar fi înscenat accidente rutiere pentru a obţine fraudulos despăgubiri de la asigurători

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

Poliţiştii argeşeni specializaţi în investigarea criminalităţii economice au reţinut doi bărbaţi şi o femeie suspectaţi că au înscenat două accidente rutiere în urma cărora autovehiculele au avut pagube materiale însemnate, în ambele cazuri fiind încheiate formulare amiabile şi nefiind declarate victime, pentru ca Poliţia să nu facă cercetări, potrivit news.ro.

În unul dintre cazuri, o firmă de asigurări a plătit 32.000 de lei, iar în cazul celui de-al doilea accident, cei care l-au înscenat ar fi urmat să încaseze de la firma de asigurări 49.000 de lei, bani care însă nu au fost plătiţi de către asigurător.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, o femeie de 36 de ani, din Mozăceni, Argeş, un bărbat de 29 de ani, din Bascov, Argeş, şi un bărbat de 31 de ani, din comuna Şuşani, judeţul Vâlcea, au fost reţinuţi, iar joi faţă de cei trei urmează a fi dispuse măsuri preventive, fiind cercetaţi în două speţe de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Un prim dosar a fost deschis de anchetatori în urma unui eveniment rutier care ar fi avut loc în comuna Miroşi, în cursul lunii decembrie a anului trecut, în care au fost implicate un autoturism condus de femeia de 36 de ani din Mozăceni şi un al doilea autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Bradu.
”Cei în cauză au încheiat un formular de constat amiabil, iar în urma solicitării despăgubirilor către firma de asigurare aferentă autoturismului condus de bărbat, a fost încasată o despăgubire în valoare de peste 32.000 de lei”, informează poliţiştii.
Al doilea eveniment rutier în urma căruia a fost deschis dosar de înşelăciune şi fals ar fi avut loc în parcarea unui supermarket, în cursul lunii februarie a acestui an, între un autoturism condus de bărbatul de 29 de ani din Bascov şi o autoutilitară condusă de bărbatul de 31 de ani, din comuna Şuşani, judeţul Vâlcea.
”Cei în cauză au încheiat un formular de constat amiabil, valoarea estimată a despăgubirilor ce ar fi urmat să fie obţinute de bărbatul de 29 de ani, din Bascov, fiind de aproximativ 49.000 de lei, sumă ce nu a fost plătită de către firma de asigurare aferentă autovehiculului condus de al doilea conducător auto”, precizează poliţiştii.
Ambele dosare au fost deschise în urma unor sesizări din oficiu ale poliţiştilor argeşeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.