Trei piloți ruși ai unui bombardier strategic Tu-22M au decedat în urma unui accident

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 23-03-2021

Actualizat: 23-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: defenseromania.ro

Trei militari ruşi şi-au pierdut viaţa marţi în urma declanşării accidentale a scaunului lor ejectabil la pornirea motoarelor bombardierului strategic Tupolev-22M3, capabil să transporte armament nuclear, pe un aerodrom de lângă Kaluga (vestul Rusiei), a anunţat Ministerul Apărării rus, relatează Reuters şi AFP, care citează agenţii de presă ruse, potrivit AGERPRES.

"La 23 martie, în cursul pregătirilor la sol pentru zborul unui Tu-22M3, sistemul scaunului ejectabil s-a declanşat accidental", potrivit ministerului. "Din cauza altitudinii insuficiente pentru deschiderea paraşutelor, trei membri ai echipajului" au decedat, a adăugat instituţia de apărare rusă.

Citește și: Mihai Mărgineanu: Nu vi se pare ciudat că presa n-a mai dat nimic despre atentatele teroriste?

Potrivit TASS, un membru al echipajului a supravieţuit. Printre cei trei militari ucişi se află şi comandantul unui regiment de aviaţie.

O comisie formată din specialişti ai aviaţiei militare a fost trimisă pe acest aerodrom, aflat la sud-vest de Moscova, pentru a stabili cauza accidentului.

Tu-22M este un bombardier şi avion de patrulare maritim supersonic, cu aripi cu geometrie variabilă, cu rază de acţiune lungă de concepţie sovietică, constituind varianta modernizată a modelului Tu-22. Avioanele de acest tip sunt concepute pentru a distruge ţinte terestre şi maritime cu rachete ghidate supersonice şi bombe în orice moment al zilei şi în orice condiţii meteorologice, potrivit agenţiilor de presă ruse.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri