Trei turişti, printre care se numărau doi cetăţeni străini, şi-au pierdut viaţa, iar alte zeci de persoane au fost rănite într-o staţiune turistică de pe insula Lombok din provincia indoneziană West Nusa Tenggara în urma unor alunecări de teren declanşate de un cutremur, a anunţat luni un responsabil local, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
Dezastrul natural s-a produs în zona cascadei Tiu Kelep, o importantă atracţie turistică din localitatea Senaru, după ce un cutremur de suprafaţă a zdruncinat această regiune, a indicat un responsabil din cadrul agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din provincie, Agus Nugroho Rahardjo.
Doi dintre turiştii care au decedat erau cetăţeni malaezieni şi vizitau staţiunea împreună cu alţi 38 de conaţionali. Al treilea turist decedat era cetăţean indonezian, a explicat responsabilul local.
35 de vizitatori au fost surprinşi de alunecarea de teren şi au fost recuperaţi de echipele de intervenţie.
20 de vizitatori au suferit răni grave, majoritatea având fracturi, iar ceilalţi au scăpat cu răni minore, a adăugat Nugroho.
Toate persoanele rănite au fost transportate la un spital din apropiere, a adăugat responsabilul local într-un interviu telefonic acordat Xinhua.
Potrivit unei declaraţii a Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică, duminică, la ora locală 14:00, un cutremur cu magnitudinea 5,4 a lovit Lombokul de Est.
Epicentrul cutremurului a fost stabilit la 24 de kilometri nord-est de Lombokul de Est din provincia West Nusa Tenggara, la o adâncime de 10 kilometri, conform Agenţiei de Meteorologie şi Geofizică.
Această regiune s-a numărat printre zonele puternic afectate de o serie de cutremure care au lovit insula în lunile iulie şi august ale anului trecut. În urma acestora, peste 500 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mult de 1.500 au fost rănite
Trei turişti au murit şi zeci de persoane au fost rănite după o alunecare de teren provocată de un cutremur, în Indonezia
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

52
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
52

1.497
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.497

1.849
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.849

58
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
58

1.612
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.612

66
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
66

174
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
174

92
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
92

23
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
23

51
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
51

36
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
36

2.056
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.056

70
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
70
















Comentează