Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trezoreria SUA nu publică declarația de impozit a președintelui american Donald Trump

Instagram
Donald Trump

Departamentul Trezoreriei din SUA nu va respecta un termen limită stabilit de legislatorii democraţi de a face publică declaraţia de impozit a preşedintelui american Donald Trump, a informat secretarul Trezoreriei, Steve Mnunchin, scrie The Guardian, informează News.ro.

Citește și: Presă: angajaţi chinezi ai companiei olandeze de cipuri ASML au furat secrete comerciale de la întreprindere

„Comitetul a cerut materialele până pe 10 aprilie, însă departamentul trezoreriei nu îşi va încheia analiza asupra cererii până la acea dată”, a scris Mnunchin într-o scrisoare trimisă democratului Richard Neal.

Mnunchin a precizat că a cerut expertiza Departamentului Justiţiei pentru a se asigura că răspunsul va respecta legea şi Constituţia.

Mnunchin s-a arătat îngrijorat în scrisoare privind „un abuz de putere” şi a precizat că legea la care face referire Neal în cererea sa nu poate fi folosită „cu scopul de a ataca figuri politice ale altui partid”.

Trump a refuzat în mai multe rânduri cererile din partea politicienilor, jurnaliştilor şi altor persoane de a-şi publica declaraţia de impozit motivând că nu poate face acest lucru pentru că este subiectul unui audit. Însă mai mulţi economişti au informat că acest lucru nu împiedică publicarea declaraţiei, o practică urmată de preşedinţii americani timp de mai multe decenii.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor doresc să analizeze declaraţia de impozit a lui Trump ca parte a unor investigaţii privind posibile conflicte de interes cauzate de faptul că preşedintele are interese de afaceri în timp ce ocupă funcţia de şef al statului.

„Este foarte probabil să se ajungă la tribunale ceea ce este neobişnuit pentru că de obicei când există o astfel de cerere a Congresului, totul este rezolvat cu un compromis. Însă în acest caz niciuna din tabere nu dă înapoi”, a afirmat Jessica Laevinson, profesoară la Facultatea de Drept Loyola din Los Angeles.

Trump a declarat din nou miercuri că declaraţia sa de impozit nu poate fi făcută publică din cauza auditului: „Mi-ar plăcea să o fac publică, însă nu o să fac acest lucru câtă vreme există auditul. Este foarte simplu”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.