Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tribunalul Bucureşti, instanţă cu tranzit de peste trei mii de oameni zilnic, ÎNCHIDE PORŢILE pe fondul epidemiei cu COVID 19 - Toate măsurile luate de instanţă

portal.just.ro
tribunalul bucuresti

Tribunalul Bucureşti ia măsuri radicale de protecţie şi prevenţie pe fondul escaladării infestărilor cu coronavirus în România, la fel ca şi alte instanţe din ţară.

Astfel, instanţa care avea un trafic de peste trei mii de persoane zilnic opreşte activitatea cu publicul până pe 31 martie, dată la care va evalua situaţia existentă la acel moment şi va decide în consecinţă.

Citește și: DNA a găsit la DIICOT interceptări care îl ÎNFUNDĂ pe fostul vicepreședinte PSD Caraș - Transcrierea acestora, motivul prelungirii măsurii preventive

"Având în vedere dispoziţiile art.1 pct.12 din Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191/10.03.2020, precum şi în completarea Deciziei preşedintelui Tribunalului Bucureşti nr. 45/10.03.2020, faţă de modificarea condiţiilor existente la emiterea Deciziei anterioare, respectiv mărirea riscului de răspândire a epidemiei de COVID 19, înregistrarea în continuare a unui flux deosebit de important de justiţiabili la Tribunalul Bucureşti şi Judecătoriile din circumscripţia sa (peste 3000 de persoane / zi) în contextul măririi numărului îmbolnăvirilor la nivel naţional, pentru a asigura sănătatea şi securitatea în muncă a personalului Tribunalului Bucureşti, sănătatea justiţiabililor, dar şi pentru buna desfăşurare a activităţii de judecată, prin Decizia nr. 46/11.03.2020 a Preşedintelui Tribunalului Bucureşti s-au dispus o serie de măsuri, unele dintre acestea vizând şi publicul şi avocaţii, după cum urmează", se arată în comunicatul postat pe portatlul instanţelor de judecată.

Astfel, se arată în comunicat, programul cu publicul se suspendă în perioada 12.03.2020 - 31.03.2020, cu posibilitatea reevaluării ulterioare, iar înscrisurile se vor depune exclusiv prin mijloace de comunicare electronică permise de lege (e­mail, fax), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poştă, dacă este solicitat, se mai arată în comunicat.

În cauzele aflate pe rol în perioada 12.03.2020 - 31.03.2020, cu posibilitatea reevaluării ulterioare, se vor fixa ore pentru fiecare cauză în parte. La fixarea orelor se va ţine seama de necesitatea alocării unei perioade suficiente pentru aerisirea şi igienizarea sălilor de şedinţă.

Se judecă doar urgenţele cu arestaţi şi minori

În acest context, la nivelul fiecărei secţii a Tribunalului Bucureşti în perioada 12.03.2020 - 31.03.2020, cu posibilitatea reevaluării ulterioare, sunt stabilite următoarele cauze care vor fi judecate în perioada menţionată: măsuri preventive, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi urgente, cauze cu arestaţi în materie penală, cauze urgente în materie civilă (ordonanţe preşedinţiale vizând minorii în conformitate cu art.100 din Legea nr.272/2004, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă, achiziţii publice privind produse medicale).

Citeşte şi: LOTUL 'PSD ARAD' nu riscă nimic pe fondul EPIDEMIEI cu coronavirus - ICCJ îi ţine în case încă 30 de zile în mega-dosarul de corupţie

În celelalte cauze, cu respectarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, se va fixa primul termen de judecată începând cu luna mai 2020 sau, după caz, se va proceda la preschimbarea termenelor de judecată acordate începând cu 12.03.2020 până la 30.04.2020 inclusiv, pentru o dată ulterioară, cu înştiinţarea în timp util a părţilor şi participanţilor. Aceste dispoziţii de mai sus nu sunt aplicabile în cauzele urgente menţionate.

În dosarele care vor fi judecate în perioada precizată, se va proceda, în măsura în care este posibil, la audierea în sistem de videoconferinţă şi, în vederea protejării sănătăţii publice, se va evalua posibilitatea declarării şedinţei nepublice.

Accesul justiţiabililor în incinta instanţei va fi permis doar la ora fixată pentru judecarea cauzei în care participă, fiind stabilite cauze pe ore, cu anunţarea părţilor telefonic sau prin alte mijloace de comunicare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.