Tribunalul Galați a emis mandate de arestare în lipsă pentru pistolarii din Micro 19: Cei doi sunt acuzați de tentativă de omor și sunt urmăriți internațional

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 22-02-2019

Actualizat: 22-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: shutterstock.com

Tribunalul Galaţi a dispus admiterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, în lipsă, faţă de doi bărbaţi, care în septembrie 2018 au împuşcat un bărbat aflat în zona unui cazino din cartierul Micro 19, a anunţat vineri Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, potrivit agerpres.ro.

Citeste si O copie a dosarul Tel Drum, în care este cercetat Liviu Dragnea, a fost trimisă Secției pentru Magistrati - Anunțul făcut de Nistor Călin

Potrivit sursei citate, au fost identificaţi cei doi inculpaţi în persoana lui Caciu Constantin Dragoş, cercetat pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi a lui Bogdan Cosmin Petruţ, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, cei doi, purtând fără drept pistoale cu muniţie Makarov, s-au deplasat până în faţa cazinoului respectiv din municipiul Galaţi, unde au tras mai multe focuri de armă asupra unui grup de aproximativ zece persoane. Cinci dintre gloanţe au nimerit o persoană, căreia i-au cauzat leziuni traumatice care a necesitat pentru vindecare un număr de 55-60 zile de îngrijiri medicale.

Unul dintre inculpaţi, Caciu Constantin Dragoş, era deja condamnat şi se sustrăgea executării pedepsei după ce, în martie 2017, a fost prins fără permis la volan şi a fugit, iar poliţiştii au tras focuri de armă pentru a-l opri. Bărbatul a mai fost condamnat anterior şi pentru omor.

Cei doi sunt acum căutaţi în vederea arestării, iar cercetările continuă în vederea stabilirii răspunderii penale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri