Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tribunalul Giurgiu a dispus achitarea medicului Mircea Beuran

digi24.ro
mircea beuran

Tribunalul Giurgiu a dispus joi achitarea medicului Mircea Beuran, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit de la un alt medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF "Carol Davila".

Potrivit deciziei instanţei, Mircea Beuran a fost achitat în baza art.16 lit.a din Codul de procedură penală, care prevede că "fapta nu există".

De asemenea, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asupra sumei de 10.000 de euro, aflată într-un cont bancar al medicului, potrivit Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Ulterior, el a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv că mediatizarea excesivă şi notorietatea lui "sunt împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti".

Conform DNA, în decembrie 2018, când îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' Bucureşti, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF "Carol Davila".

''Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior'', precizau procurorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.