Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tricouri şi hanorace pentru peste 100 de copii, într-o acţiune socială coordonată de protopopul Zaharia Pereş

ajutoare sociale

Sfârşitul anului şcolar a adus pentru peste 100 de copii din Timişoara, cu vârsta de până la 10 ani, tricouri de calitate şi hanorace, care le-au fost dăruite celor mici, duminică, de către protopopul Timişoarei, părintele Zaharia Pereş, în cadrul unei acţiuni sociale, potrivit Agerpres.

Din septembrie, parohul Parohiei Dacia Cetate din Timişoara a împărţit tot atâtea ghiozdane, ghete şi treninguri, în preajma unor sărbători bisericeşti deosebite sau în duminici mai speciale, acum a fost cea de acum, Duminica Tuturor Sfinţilor.

"La împărtăşirea de duminică a copiilor, erau vreo 80, i-am întrebat cine sunt sfinţii, iar ei au dat cea mai frumoasă caracterizare a sfinţilor: 'sunt oameni buni, care îi iubesc pe ceilalţi oameni, fac voia Lui Dumnezeu, se dedică cu totul rugăciunii, iar în cele din urmă se ridică la cer unde devin prietenii Lui Dumnezeu, dar rămân pentru totdeauna prietenii oamenilor şi ai copiilor'. I-am răsplătit cu tricouri, cu bluze specifice sezonului de vară şi le-am arătat că suntem întotdeauna alături de ei. Sunt copii din tot oraşul, s-au obişnuit să vină aici pentru că găsesc un loc liniştit, avem ore gratuite de matematică, cursuri de muzică, pictură, studiu biblic. De când au început aceste meditaţii gratuite, copiii au depăşit obstacolele de la clasă şi nu mai avem corigenţi", a explicat, pentru AGERPRES, părintele Zaharia Pereş.

Pe lista parohiei Dacia sunt constant circa 60 de copii din tot oraşul, care au nevoie de sprijin, sunt din familii cu până la 10 fraţi minori. Şi cu toate că este greu să găsească sponsori, seriozitatea acţiunilor caritabile ale părintelui Zaharia a făcut ca oamenii să îl caute pentru a-şi ajutora semenii.

"Acţiunea de azi a avut un sprijin deosebit prin intervenţia unei doamne, Dorina Bulzan, care însă nu a dorit să vină acum, dar care vrea să devină de acum unul dintre partenerii care ne va sprijini constant. Mai nou, mă caută sponsorii pe mine. Timpul de mobilizare pentru o astfel de acţiune este de una-două zile. Uneori, dacă ÎPS Ioan ne anunţă că trebuie să facem un lucru important cum este acesta, în cel mult două zile îl împlinim. Avem resursele necesare. Urmează vacanţa de vară, apoi revenim la ghiozdane cu rechizite. Cei care nu au putut ajunge la acţiunea de duminică, vor putea primi tricouri şi hanorace într-o acţiune similară care va avea loc duminica viitoare. Pe de altă parte, circa 150 de elevi din tot judeţul, participanţi la olimpiada judeţeană şi cei care vor merge la olimpiada naţională de Religie şi Limba Română vor fi premiaţi aici de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Mitropolia Banatului, având binecuvântarea ÎPS Ioan. Le vom oferi copiilor diplome şi premii constând în dulciuri şi rechizite şcolare. Le-am pregătit şi aici o mică petrecere, după un program de rugăciune", a detaliat părintele Zaharia Pereş.

Între copiii care au primit haine s-a aflat şi micuţul Tyler, un copil din Uganda, care învaţă la Şcoala Gimnazială nr. 18 din Timişoara. Părintele protopop a remarcat faptul că micuţul Tyler îşi doreşte un tricou galben, pe care îl va comanda în mod special pentru el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.