Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Troc şoc în PNL. Înţelegere Buşoi-Orban. Cine câştigă, cine pierde

facebook.com
sri informatori secret intuneric negocieri

Dincolo de competiţia pentru şefia PNL, principalii rivali par a fi uniţi în cuget şi simţiri când vine vorba de interese de grup. Cu preşedinţi de filiale ca  principala sursă de  putere şi sprijin în voturi la Congres, Ludovi Orban şi Cristian Buşoi trebuie să aibă grijă să le menajeze acestora orgoliile şi să le satisfacă ambiţiile pentru funcţii în viitoarea conducere de partid. Pentru că actualul statut conţine unele restricţii la posturile de prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte, era  nevoie de o soluţie comună pentru a trece de acest impas care risca  să-i lase pe cei doi competitori cu o susţinere mai rarefiată din partea şefilor de organizaţii. Iar soluţia s-a găsit.

Victor Ponta revine în jocul politic și face un anunț MAJOR

Actualul statut nu permite cumulul de funcţii politice în partid. Ori eşti lider de filială judeţeană, ori prim-vice sau vice la nivel naţional. Aplicarea acestei restricţii dă însă peste cap planurile unor lideri cu greutate care  pun umărul pentru susţinerea unui candidat sau al altuia, în special pentru cei  din Ardeal. Liberali precum Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Raluca Turcan, Nicolae Robu sau Mircea Hava nu ar putea să aibă funcţii în viitorul BPN , dacă rămân lideri de filiale. Nici ceilalţi lideri de organizaţii nu fa  excepţie de la această regulă şi cam toţi ar prefera să o vadă eliminată din statut pentru a putea accede la funcţia mult visată la nivel naţional.

Conştienţi de ambiţiile acestora,  Orban şi  Buşoi s-au văzut nevoiţi să ajungă la o înţelegere. Potrivit unor surse convergente din  cele două tabere, cei doi candidaţi s-au întâlnit, în secret, în aceste zile, şi au ajuns la un acord în urma discuţiilor purtate. Prevederea din statut care nu permite cumululul de funcţii pentru liderii de filiale va  fi eliminată prin modificarea statutului şi validarea lui în ziua Congresului, chiar înainte de alegerea noului preşedinte de partid, susţin sursele citate.

Târgul încheiat este reciproc avantajos pentru ambele tabere şi permite crearea de noi oportunităţi pentru atragerea sprijinului unor lideri de organizaţii până acum nehotărâţi sau defectarea unora care deja şi-au manifestat susţinerea publică pentru una din tabere.

BOMBĂ După DNA, și Parchetul General intră în fotbal: LOVITURA anului dată de procurorii PÎCCJ

Mai mult, cei doi candidaţi au convenit şi ziua când  vor fi aleşi noii mebri ai BPN - chiar a  doua zi după Congres, prin convocarea Consiliului Naţional,  ne-au mai dezvăluit sursele citate. Membrii actualului BPN, parlamentarii şi eurodeputaţiii partidului, la pachet cu şefii de cj-uri şi primarii de mari municipii, vor fi cei care  vor decide în mâinile cui vor fi puse atribuţiile celor patru prim-vicepreşedinţi, opt vicepreşedinţi naţionali pe domenii cheie şi ale altor opt vice regionali.

Până acum existau controverse cu privire la cea mai bună dată pentru acest Consiliu Naţional. Cei care erau siguri pe poziţii şi beneficiau deja de sprijinul unor cooperative, doreau alegerea noului BPN aproape imediat după Congres, în timp ce alţi colegi ar fi preferat ca alegerile din eşalonul doi de conducere  să fie organizate o săptămână - două mai târziu, pentru a folosi răgazul la noi negocieri care să le aducă voturile sperate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.