Trump a dat startul reformei privind imigrația. Ce prime măsuri a luat Washingtonul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-04-2017

Actualizat: 04-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Administraţia americană a anunţat luni o nouă serie de măsuri pentru a limita programul de vize de imigrare de muncă H-1B, utilizat mai ales de companiile tehnologice, în scopul de a lupta contra "abuzurilor" şi discriminărilor la adresa lucrătorilor americani, transmite AFP, scrie Agerpres

Viza H-1B, care se aplică oamenilor de ştiinţă, inginerilor, programatorilor şi anumitor locuri de muncă specializate, program aclamat de Silicon Valley, este una din ţintele guvernului lui Donald Trump în cadrul luptei sale anti-imigraţie. 

Serviciile de Imigrare (US Citizenship and Immigration Services, USCIS) au asigurat luni că vor lua "multiple măsuri pentru prevenirea şi detectarea fraudelor şi abuzurilor în vizele H-1B".

Victor Ciutacu râde de Emilia Şercan: 'Ce e capra? Animal sau poziţie'


"Programul de vize H-1B ar trebui să ajute companiile americane să recruteze cetăţeni străini înalt calificaţi atunci când există o lipsă de lucrători calificaţi în ţară", a apreciat agenţia. 

"Totuşi", explică USCIS, "prea mulţi lucrători americani care sunt calificaţi, voluntari şi care merită să lucreze în aceste domenii au fost ignoraţi sau dezavantajaţi în mod nedrept". 

În linia politicii "America mai întâi", promovată de preşedintele Donald Trump, serviciile de imigraţie afirmă că vor adopta o "abordare mai ţintită" în vizitele lor la companii care "abuzează" de program în detrimentul americanilor.

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ: Guvernul schimbă abuzul în serviciu în Codul Penal. FĂRĂ prag!


Deja săptămâna trecută, noua administraţie a emis directive ce obligă angajatorii să demonstreze că locurile de muncă pe care le propun, în special în domeniul programării informatice, cer competenţe specifice care necesită angajarea unui lucrător străin. 

Luni, ministerul Justiţiei a atenţionat de asemenea companiile contra oricărei "deturnări a vizei H-1B în scopul discriminării lucrătorilor americani". 

Aceştia ultimii "nu trebuie să fie defavorizaţi iar ministerul este pe deplin hotărât să ancheteze şi să urmărească penal" companiile care vor contraveni noilor directive, a explicat ministrul adjunct al Justiţiei, Tom Wheeler. 

Măsurile anunţate luni intervin în momentul în care Statele Unite deschid atribuirea anuală a circa 85.000 de vize H-1B pentru societăţile specializate în noile tehnologii. 

Acest program este în colimatorul lui Donald Trump, iar purtătorul de cuvânt al Casei Albe a lăsat să se înţeleagă că preşedintele ar putea să îl abordeze în cadrul unei reforme mai largi a imigrării, conchide AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri