Trump a profitat la maximum de ocazie și i-a cerut lui Xi Jinping eliberarea magnatului Jimmy Lai

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 06-11-2025 11:09

Actualizat: 06-11-2025 11:13

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: ANDREW CABALLERO-REYNOLDS / AFP / Profimedia

Președintele american Donald Trump a discutat cu omologul său chinez, Xi Jinping despre eliberarea magnatului media din Hong Kong, Jimmy Lai, pe fondul îngrijorărilor privind starea lui de sănătate, au precizat surse pentru Reuters, conform mediafax.ro.

„Președintele Trump a adus în discuție cazul lui Jimmy Lai. Atât președintele Trump, cât și președintele Xi au participat la dialogul care a urmat”, au susținut sursele.

De asemenea, acestea au precizat că discuția a durat aproximativ cinci minute, președintele Trump subliniind preocupările privind sănătatea și bunăstarea acestuia.

În plus, liderul de la Casa Albă ar fi susținut că eliberarea lui Lai ar fi benefică relațiilor dintre SUA și China, subliniind că ar avea un impact pozitiv asupra imaginii Beijingului.

Cine este Jimmy Lai?

Jimmy Lai este fondatorul ziarului „Daily Apple”, care a fost închis în 2021 și este acuzat de conspirație pentru colaborare cu forțe străine și de conspirație pentru publicarea de materiale considerate „subversive”.

Potrivit familiei sale, Lai e află în detenție de peste 1.700 de zile, în izolare. Procesul său s-a încheiat la finalul lunii august. Acesta este în așteptare verdictului cre i-ar putea aduce o condamnare de detenție pe viață.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei Chinei la Washington a susținut: „Orice încercare de a interfera cu procesul judiciar sau de a submina statul de drept din Hong Kong nu va reuși”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri