Posibil moment istoric: Trump, pe cale să mai încheie un acord de pace, în Orientul Mijlociu / Mutare strategică gândită de SUA

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 06-11-2025 16:03

Actualizat: 06-11-2025 16:20

Article thumbnail

Sursă foto: x

SUA se pregătesc să stabilească o prezenţă militară la o bază militară aeriană din Damasc pentru a facilita încheierea unui pact de securitate pe care Washingtonul îl intermediază între Siria şi Israel, transmite joi Reuters, citând şase surse familiarizate cu situaţia, relatează Agerpres.

  • Important de menționat: SUA au deja trupe staţionate în nord-estul Siriei, ca parte a eforturilor de zece ani de a ajuta forţele kurde să combată Statul Islamic. În aprilie, Departamentul de Război (n.r.: cunoscut cu fosta denumire de Pentagon) a declarat că va reduce la jumătate numărul trupelor de acolo, la 1.000.

Planurile SUA pentru o prezenţă în capitala siriană, despre care nu s-a aflat până acum, ar fi un semn al realinierii strategice a Siriei cu SUA în urma căderii, anul trecut, a regimului condus de Bashar al-Assad, aliat al Iranului.

Posibil PNA între Siria și Israel. Urmează negocieri

Baza este un punct de acces către teritorii din sudul Siriei care ar urma să formeze o zonă demilitarizată în cadrul unui pact de neagresiune între Israel şi Siria, acord mediat de administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Trump se va întâlni luni la Casa Albă cu preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa, prima astfel de vizită a unui şef de stat sirian.

Reuters a vorbit cu şase surse familiarizate cu pregătirile de la bază, inclusiv doi oficiali occidentali şi un oficial sirian din domeniul apărării, care au confirmat că SUA intenţionează să folosească baza pentru a contribui la monitorizarea unui posibil acord israeliano-sirian.

Un oficial al administraţiei americane a indicat că SUA "evaluează constant poziţia necesară în Siria pentru a combate eficient ISIS (Statul Islamic) şi nu comentăm locaţiile sau posibilele locaţii (unde) operează forţele". Oficialul a solicitat ca numele şi amplasamentul bazei să fie eliminate din motive de securitate operaţională.

Două surse militare siriene au menţionat că discuţiile tehnice s-au concentrat pe utilizarea bazei pentru logistică, supraveghere, realimentare şi operaţiuni umanitare, în timp ce Siria îşi va păstra suveranitatea deplină asupra facilităţii.

Un moment de cotitură

Preşedintele sirian Sharaa a declarat că orice prezenţă a trupelor americane ar trebui să fie convenită cu noul stat sirian. Siria urmează să se alăture în curând coaliţiei globale anti-ISIS conduse de SUA, afirmă oficialii americani şi sirieni, conform News.ro.

O persoană familiarizată cu discuţiile despre bază a declarat că această mişcare a fost discutată în timpul unei vizite a amiralului Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), la Damasc, pe 12 septembrie. O declaraţie a CENTCOM din acea perioadă a precizat că Cooper şi trimisul SUA în Siria, Thomas Barrack, s-au întâlnit cu Sharaa şi i-au mulţumit pentru contribuţia la lupta împotriva ISIS în Siria, care, potrivit comunicatului, ar putea ajuta la realizarea „viziunii lui Trump a unui Orient Mijlociu prosper, cu o Sirie stabilă, în pace cu ea însăşi şi cu vecinii săi”. Declaraţia nu menţiona Israelul.

Context general

SUA fac demersuri de mai multe luni pentru a ajunge la un pact de securitate între Israel şi Siria, duşmani de lungă durată, şi se spera să se anunţe un acord la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie, dar discuţiile au întâmpinat obstacole de ultim moment.

Potrivit unei surse siriene, Washingtonul exercită presiuni asupra Siriei pentru a ajunge la un acord până la sfârşitul anului şi, eventual, înainte de călătoria lui Sharaa la Washington.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri