Preşedintele bulgar Rumen Radev a declarat miercuri la Bruxelles că liderul american Donald Trump le-a spus aliaţilor din NATO să crească la 4% din PIB cheltuielile pentru apărare, relatează Reuters, preluată de agerpres.
''Preşedintele Trump, care a luat cuvântul primul, a ridicat problema nu numai de a se atinge obiectivul de 2% din PIB, în prezent, ci şi de a se stabili o nouă cotă, de 4% din PIB'', a declarat Radev presei.
Un oficial al Casei Albe, citat de Reuters, a declarat că preşedintele Trump le-a spus liderilor din NATO că ar trebui să sporească cheltuielile ţărilor lor pentru apărare la 4% din PIB, mai mult decât obiectivul actual de 2% din PIB. El a precizat că remarcile preşedintelui Trump nu reprezintă o propunere formală, ci a survenit în timp ce el le-a cerut aliaţilor să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare.
Potrivit agenţiei BTA, Radev a spus că, ''într-un fel, preşedintele Trump are dreptate, deoarece fiecare stat membru trebuie să contribuie, în condiţiile unei incertitudini tot mai mari a lumii de astăzi, şi să creeze capabilităţi eficiente''
Trump jocă tare la summitul NATO. Cere o dublare a cheltuielilor pentru apărare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Danemarca era pregătită să-l înfrunte pe Trump în Groenlanda - Operațiune sub acoperirea unui exercițiu NATO
1

28
Poliția israeliană a atacat jurnaliști la Ierusalim și a bătut rău un producător al CNN
28

27
Ofensivă extinsă în Liban: Israel, atacuri asupra infrastructurii civile și militare a Hezbollah
27

1.762
Iranul oferă sprijin Japoniei: anunță oficial că navele nipone vor fi ajutate să traverseze Strâmtoarea Ormuz
1.762

1.940
Sfârșitul mirajului numit Dubai? Războiul din regiune spulberă imaginea de 'paradis sigur'
1.940

4.869
Ofensiva iraniană prinde tot mai mult curaj: baza militară SUA-Marea Britanie din Oceanul Indian, ținta unui atac cu rachete balistice
4.869

84
Pentru a limita creșterea prețurilor și a asigura aprovizionarea pieței, Serbia a redus accizele la carburanți cu încă 40%
84

164
Motivul pentru care administraţia Trump elimină sancţiunile pentru 140 de milioane de barili de petrol iranian
164

1.068
SUA dau o nouă derogare Serbiei de la sancțiunile asupra companiei petroliere deținute de Rusia: E ajutor în criza din Iran
1.068

7.988
Acesta ar putea fi una dintre cele mai mari descoperiri ale trecutului: sunetul, instrumentul secret al marilor construcții din Antichitate
7.988

5.116
Eșecul de proporții al ofensivei deprimăvară ruse: 36 de ore care au demonstrat limitele capacității de asalt ale Moscovei
5.116

2.570
'Rugați-vă pentru noi': mii de persoane au fost evacuate de urgență în Hawaii din cauza riscului de a fi înghițite de ape
2.570

148
Iranul susține că nu are surplus de petrol de oferit piețelor mondiale
148
















Comentează