Trump s-a sucit iar. A mai renunțat la o promisiune. Cine l-a convins că TORTURA nu e bună

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-11-2016

Actualizat: 23-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat marţi că şi-a schimbat opinia privind folosirea torturii, pe care promisese, în timpul campaniei electorale, să o restabilească, transmite AFP preluat de agerpres

Vezi și: SONDAJ `IMPOSIBIL`: Cum ar sta partidele, la aproape jumătate din campania electorală

Tortura, interzisă sub administraţia lui Barack Obama, "nu va face atât diferenţa contrar la ceea ce cred mulţi oameni", a declarat Trump, în timpul unei întâlniri cu redacţia New York Times. 

Miliardarul a explicat că şi-a schimbat opinia referitoare la tortura din timpul interogatoriilor, inclusiv cea privind simularea înecului, după ce a discutat cu generalul de marină în rezervă James Mattis, pe care intenţionează "foarte serios" să-l numească în fruntea Pentagonului. 

Domnul Mattis "mi-a spus: "eu n-am găsit niciodată asta util"", a relatat Trump, adăugând că acesta dă mai multă valoare câştigării încrederii suspecţilor şi recompensei pentru colaborare. 

Viitorul preşedinte a explicat că a fost "foarte impresionat de răspunsul" generalului de 66 de ani când acesta i-a spus: "daţi-mi un pachet de ţigări şi două beri şi voi face mai bine decât asta". 

Generalul James Mattis, cunoscut pentru stilul său direct de a vorbi şi neîncrederea sa faţă de Iran, este foarte apreciat la Washington, notează AFP, care adaugă că numirea sa de către Senat nu ar trebui să pună probleme. 

"Cred că este timpul să fie un general", a afirmat marţi Donald Trump. 

Dacă ar fi numit în fruntea Pentagonului, James Mattis ar fi al doilea general care va conduce apărarea americană după generalul George Marshall, în 1950.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri