Celebra trupă de rock Guns N' Roses va lansa o reeditare a albumului său de debut 'Appetite for Destruction', în data de 29 iunie, potrivit unui comunicat difuzat de compania discografică Universal Music, citat sâmbătă de EFE.
Albumul, intitulat 'Appetite For Destruction: Locked N' Loaded Edition', va fi disponibil în format Super Deluxe Edition, o ediţie cu patru discuri şi un Blu-Ray, însoţită de o carte de 96 de pagini cu fotografii inedite din arhiva personală a lui Axl Rose, solistul trupei.
Va fi lansată totodată şi o ediţie Deluxe, cu două CD, două viniluri de 180 de grame, un CD remasterizat şi echivalentele lor de descărcare online şi streaming.
Noua ediţie va fi prezentată într-o cutie de lemn acoperită cu piele ecologică şi având o cruce în 3D sculptată şi pictată de mână.
Guns N' Roses a lansat albumul original la 21 iulie 1987, iar 'Appetite for Destruction' ocupă în continuare primul loc în topul celor mai bine vândute albume de debut în SUA.
După mai mult de trei decenii de la această dată, albumul cuprinde piese memorabile ca 'Sweet Child O 'Mine', 'Welcome To The Jungle', 'Nightrain' şi 'Paradise City', fiind vândute peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume.
Trupa Guns N' Roses va lansa o reeditare a albumului 'Appetite for Destruction'
Explorează subiectul
Articole Similare

94
După ce a anunțat că nu va mai trimite astronauți pe Lună, NASA ar putea renunța și la nava Starship
94

35
Tensiunile din Orientul Mijlociu nu afectează Săptămâna Modei de la Paris
35

169
Activista irakiană Yanar Mohammed a fost împușcată mortal la Bagdad
169

56
Concert uriaș în inima Mexicului: Shakira, în fața a 400.000 de oameni. Spectacolul a fost gratuit
56

24
Astronomii sunt la un pas să descopere ce sunt cu adevărart stelele pitice brune
24

25
O pictură de Rembrandt, pierdută timp de peste 60 de ani, revine la Rijksmuseum
25

18
Muzeul de Artă Contemporană 'DePaul' din Chicago se închide definitiv în iunie
18

21
NIBIRU pregătește spectacolele verii și caută dansatori: Deschide castingul internațional
21

13
'Le Déjeuner des canotiers' revine la Paris după 20 de ani. Capodopera lui Renoir va fi expusă la Muzeul Orsay
13

63
Tronul ultimilor domnitori ai Moldovei, restaurat și expus publicului la Palatul Culturii din Iași
63

121
Influencerii care s-au mutat în Dubai pentru o viață de lux și acum trăiesc un coșmar
121

38
Descoperire care rescrie istoria: mumificare prin afumare practicată în Asia cu mii de ani înaintea Egiptului
38

53
Apple lansează iPhone 17e: Noul model este cel mai accesibil la preț
53

















Comentează