Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tsipras, prima reacţie după acordul privind salvarea Greciei

tsipras

Premierul grec Alexis Tsipras a apărat acordul la care s-a ajuns luni dimineață, după circa 17 ore de negocieri, subliniind că acum are de luat decizii dificile, însă acordul va ajuta Grecia să se pună pe picioare, informează The Guardian, potrivit Romania Liberă.

Citeşte şi: Acord pentru salvarea Greciei, după 16 ore de negocieri

Totodată, Tsipras a subliniat că a reușit să îi convingă pe liderii europeni să nu transfere cele 50 de miliarde din activele țării în Luxemburg. De asemenea, premierul grec a arătat că a obținut și o finanțare pe termen scurt și la un moment dat o restructurare a datoriei.
Premierul s-a angajat că va asigura că măsurile vor fi implementate.
”Am dus o luptă grea în străinătate, acum trebuie să luptăm acasă împotriva intereselor unor oameni”, a subliniat Tsipras.
Tsipras a părăsit summitul Eurogrupului alături de echipa sa de negociatori și ministrul Finanțelor, Euclid Tsakalotos. În drum spre ieșire l-a îmbrățișat pe președintele Franței, Francois Hollande.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.