Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tudor Gheorghe, reacție furtunoasă la atacurile lui Funeriu și Caramitru: 'Doamne fereşte, ce înseamnă să nu-ţi dai seama ce vorbeşti'

tudor gheorghe

Tudor Gheorghe reacționează după ce a fost acuzat că face propagandă pro-comunism şi critică Uniunea Europeană în spectacolul „Degeaba 30“, difuzat recent de Televiziunea Română. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şi fostul consilier al lui Dan Barna, Andrei Caramitru, l-au criticat dur pe Tudor Gheorghe pentru spectacolul intitulat „Degeaba 30“, difuzat pe 26 ianuarie de TVR.

Contactat de „Adevărul“, rapsodul Tudor Gheorghe a declarat că, în faţa criticilor şi a acuzaţiilor, preferă să aplice vorba populară „câinii latră, caravana trece“.

„Nici măcar nu le resping, nu le iau în seamă. Nu mă interesează prostiile pe care le debitează ba unul, ba altul. Nu mă ating. E aşa de normal. Fiecare om are părerile lui. Te laudă mulţi şi te înjură puţini. Dacă nu exista nicio reacţie mi se părea ciudat. Dar bravo lor! Eu cred în ce am făcut şi nu numai eu. O vorbă frumoasă: câinii latră, caravana trece. Dacă ăsta e limbajul lor, să fie sănătoşi. Eu sunt mai delicat“, a spus Gheorghe.

Întrebat despre săgeţile trimise spre Uniunea Europeană, cântăreţul s-a limitat la a spune că detractorii săi nu au văzut spectacolul, ci doar au scos din context anumite afirmaţii. El a explicat şi de ce şi-a numit spectacolul „Degeaba“, sugerând că cei care îl critică l-au interpretat greşit.

Daniel Funeriu, IEȘIRE NERVOASĂ la adresa lui Tudor Gheorghe: Mizerabile rapsod! Pune-te, mă, în genunchi în fața copiilor acestei țări și cere-le iertare!

„Dacă asculţi tot spectacolul, de la cap la coadă, îţi dai seama despre ce e vorba. Dar ei dacă nu au văzut spectacolul şi doar au luat fragmente... au scos din context. Spectacolul începe cu un omagiu profund, adevărat şi trist pentru cei care şi-au dat viaţa în ’89, pentru cei care au murit ca eu şi noi să stăm liniştiţi, să cântăm şi să putem să ascultăm aceste versuri. Se cheamă «Degeaba», dar nu pentru că nu s-a făcut nimic în ţara asta, ci pentru că o generaţie întreagă nu mai are încredere. E ţipătul de disperare al unei generaţii care se vede debusolată, care nu mai are încredere în capacitatea creatoare a acestui popor, o generaţie care a fost păcălită, care a tot aşteptat şi a tot aşteptat şi nu se întâmplă nimic. Despre asta e vorba, nu că nu s-a făcut nimic. S-au făcut lucruri. A, că avem de toate, da şi e normal să fie aşa. Fiecare înţelege ce vrea şi ce poate“, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte acuzaţiile că ar face propagandă comunistă, Gheorghe a precizat: „Doamne fereşte, ce înseamnă să nu-ţi dai seama ce vorbeşti. Cum să fiu eu nostalgic după perioada comunistă când tatăl meu a fost condamnat politic 20 de ani, iar eu aruncat în stradă? Cum pot ăştia să spună aşa? Că n-am fost membru de partid, slavă Domnului! Eu n-am intrat în niciun partid politic. Eu am fost interzis să cânt în perioada aia. Mă rog, treaba lor, să fie sănătoşi“.

„Eu acum lucrez la un spectacol atât de frumos, „Risipitorul de frumuseţi”, sunt izolat, sunt undeva la Techirghiol, îmi văd de sănătate, îmi învăţ poeziile, cântecele. Dacă aş sta să ascult tot ce se întâmplă, dacă aş lua în seamă totul, atunci n-aş putea păstra o anumită puritate, o anumită frumuseţe a cântecului meu. Din când în când mai izbucnesc şi eu într-un spectacol cum e 'Degeaba'. Am şi spus, tot ce îmi doresc eu e să nu mai fie nevoie să spun vreodată «degeaba». Bine, dar ei nu vor să audă şi treburile astea. Lasă-i! Regret enorm de mult că trăim o perioadă în care e o aiureală politică şi că nu ne găsim încă drumul, dar asta nu e vina mea. Eu îmi fac drumul meu, ei să fie sănătoşi“, a spus Gheorghe când a fost întrebat despre UE şi politica din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.