Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat joi propunerea pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie: Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
„În urma desfășurării procedurii de selecție care a avut loc în perioada 6 august - 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiției, vă aducem la cunoștință faptul că propunerea ministrului justiției Tudorel TOADER pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție este doamna Adina FLOREA. În conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obținerii avizului consultativ, și ulterior, Președintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcție”, se arată în anunțul publicat pe site-ul Ministerului Justiției.
Cei şase procurori admişi la selecţia pentru conducerea DNA şi care au susţinut interviurile luni şi marţi cu ministrul Justiţiei sunt: Sorin Armeanu - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean - procuror la DNA Constanţa, Adina Florea - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Nicolae Lupulescu - procurorul militar, Gabriela Scutea - fost procuror general adjunct al României şi Paula-Nicoleta Tănase - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Regret în PSD după ce deputatul Mihaela Huncă a demisionat: 'Este păcat că a ales această abordare'
Potrivit MJ, propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere.
Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
Comentează