Ministrul Tudorel Toader a ajuns la sediul instituției, unde urmează să aibă o întrevedere cu Anca Jurma, una dintre temele ce vor fi luate în discuţie fiind situaţia procurorilor delegaţi la DNA.
„La Ministerul Justiției se va desfășura activitatea în mod normal. Sigur, săptămâna trecută, am stabilit o întâlnire cu dna procuror șef interimar. Astăzi, la ora 10 vom avea o întrevedere. (...) Știți că ieri nu am fost la minister. Știți că ieri am primit răspunsul oficial de la DNA. Am citit și eu comunicatul. Evident, îl voi relua acum. Sigur, vom vedea dacă nu cumva sunt și alte elemente pe care le putem lua în considerare. Cel mai corect cred că este faptul ca dvs să-i întrebați pe dânșii, nu pe mine. (...) CSM este garantul independenței justiției. Mergeți la CSM și întrebați dacă în calitate de garant este sau nu este corect ca un procuror care nu îndeplinește cerințele unui post să fie delegat (...) Comunicatul este pe pagina DNA, îl puteți vedea, dar în adresa oficială pe care ministerul a trimis-o ieri, la orele 14.00, s-a făcut precizarea că vrem informații complete, nu numai de la structura centrală, ci și de la serviciile teritoriale.”, a spus Toader, la sediul MJ.
Comentează