Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tudorel Toader ia la puricat Parchetul General: 'Se va face o radiografie a sistemului'. Problema procurorilor detașați, în vizorul ministrului Justiției

Inquam Photos / George Calin
tudorel toader

Situaţia procurorilor detaşaţi în Ministerul Public va fi analizată în urma unei "radiografii" a sistemului, a anunţat, luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, potrivit agerpres.ro

Declaraţia a fost făcută de Toader după ce Cabinetul Dăncilă a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei. În acest context, el a abordat situaţia procurorilor detaşaţi în Ministerul Public. 

"În sistemul Ministerului Public sunt procurori delegaţi, detaşaţi. Eu astăzi când vă vorbesc nu pot să vă spun exact numărul lor. Într-un termen relativ scurt voi fi în măsură să vi-l comunic. Mulţi sunt delegaţi, detaşaţi. Problema este dacă delegările, detaşările respectă cerinţele legale. Şi atunci se va face o radiografie a sistemului şi se va vedea care procurori îndeplinesc cerinţele legale şi care nu le îndeplinesc", a afirmat el.

Eugen Nicolicea salută OUG privind legile justiției: 'Încheie un capitol din criticile lui Timmermans, este un lucru benefic'


Potrivit lui Toader, "cei care îndeplinesc condiţia de vechime, să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o conduită bună, să aibă o pregătire profesională foarte bună, acolo unde este cazul să aibă un grad profesional corespunzător, ei vor rămâne acolo unde desfăşoară activitatea". Restul, a adăugat ministrul, "se vor întoarce la unităţile de Parchet de unde au venit, adică la bază". 

El a menţionat că modificările aduse Legilor Justiţiei vor fi discutate joi, la cea de-a 116-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia. 

"Se va dezbate şi acest draft, această ordonanţă de urgenţă care va fi integrată avizului prealabil pe care deja dumneavoastră îl cunoaşteţi. Speranţa mea este ca, în final, să se constate faptul că fie şi parţial România se racordează la standardele europene din această perspectivă a Legilor Justiţiei şi din perspectiva recomandărilor pe care le-au formulat în avizul prealabil", a declarat Toader.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.