Tudorel Toader, prima reacţie după protestul de amploare al magistraţilor: 'Îşi pot exprima toate drepturile pe care legea le conferă...'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 19-12-2017

Actualizat: 19-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a oferit o primă reacţie în această dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la protestele de amploare ale magistraţilor din Capitală, dar şi din ţară. Ministrul susţine că se va documenta asupra subiectului, însă, la prima vedere, poate spune doar că şi magistraţii, în calitatea lor de cetăţeni, au dreptul de a protesta.

"În calitate de cetăţeni, magistraţii îşi pot exprima toate drepturile pe care legea le conferă. În calitate de magistraţi, au restricţiile pe care le prevede Constituţia şi pe care le prevăd legile speciale, pe de altă parte. În calitate de cetăţeni, la modul organizat sau spontan pot protesta, în calitate de magistraţi, trebuie să respecte legea fundamentală şi legile speciale. După ce mă voi documenta, voi exprima un punct de vedere mai documentat.", a declarat Tudorel Toader.

Citeşte şi: Premierul Tudose, atac din Parlament la adresa contestatarilor: 'Călăreţi ai Apocalipsei se îngrămădeau să ne vestească sfârşitul' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri