Un bărbat a fost transportat duminică după-amiază la spital, după ce a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul în care locuieşte, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Incendiul, a cărui cauză de producere este în curs de stabilire, a izbucnit într-un apartament de la parterul unui blocul, iar în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului flăcările se manifestau violent.
"La sosirea echipajelor de intervenţie, în exteriorul apartamentului incendiat se afla un bărbat ce prezenta arsuri, care a fost preluat de ambulanţa SAJ tip C şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a SJU Tulcea. Prin intervenţia promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 minute, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinţei", a declarat sursa citată, informează Agerpres.
Pompierii au intervenit cu trei echipaje de pompieri şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar în urma incendiului au ars tâmplăria PVC, mobilierul, hainele şi s-a degradat zugrăveala locuinţei.
Comentează