Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tulpinele virusului gripal sunt sezoniere

gripa

Tulpinele virusului gripal sunt sezoniere, spune Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Matei Balş, precizând că circulaţia virusului de tip A este cea mai frecventă. Dintre cele trei tulpini are virusului, A, B și C, doar primele două pot provoca epidemii sau infecţii sezoniere, scrie Mediafax.

“Aceste tulpini ale virusului gripal sunt sezoniere. Virusul gripal recunoaşte trei tulpini mari: A, B şi C. Dintre cele trei, A şi B sunt cele care pot da epidemii sau infecţii sezoniere, iar C dă situaţii mai deloc. Diferenţa între ele constă în ce complicaţii pot să genereze. De exemplu, tulpinele de tip B asociază multe infecţii al sistemului nervos central, complicaţii. Pe când cele de tip A asociază cel mai frecvent patologii pulmonare, adică afectarea plămânilor”, a spus Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.

Potrivit medicului Streinu-Cercel, virusul de tip A este cel mai frecvent în această perioadă.

“În momentul de faţă, circulaţia este mai frecventă a virusului de tip A, iar din acestea tulpina aşa-zisă postpandemică, care e sezonieră, domină în proporţie de 60%. (...) Diferenţa (n.r. - dintre A şi B) este unde a fost identificat pentru prima dată virusul, în rest sunt virusuri sezoniere, nu au alte explicaţii decât faptul că sunt sezoniere”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.

De asemenea, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, susţine că vaccinul din comerţ este eficient şi protector pentru tulpinele A şi B.

Citește și: Virusul pestei porcine africane a fost confirmat în cazul unor mistreţi de pe un fond de vânătoare din Dâmbovița

Pe de altă parte, medicul Tudor Ciuhodaru susţine că și în cazul persoanelor sănătoase, care nu suferă de vreo boală, virusul gripal tot poate să provoace complicaţii.

“Oricine poate să facă complicaţii, oricine. Unele dintre acestea sunt severe şi greu de diagnosticat în timp real. Vorbesc de cele respiratorii şi tot felul de pneumonii. (...) Noi suntem obişnuiţi ca grupele de risc să fie vaccinate, dar nu uitaţi că oricine poate să facă boala, în special dacă nu este imunizat în prealabil. (...) Aceste complicaţii severe pulmonare, cardiace, pot crea numeroase probleme”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru.

Medicul a mai explicat că în multe situaţii au apărut complicații grave după ce pacientul a folosit medicamente nepotrivite.

“Fie au luat antibiotice nerecomandate. Aşa că, pe lângă o viroză banal,ă care evident nu răspunde la tratamentul cu antibiotice, te trezeşti cu tot felul de complicaţii în urma unor germeni rezidenţi sau efecte secundare a antibioticelor”, a explicat medicul.

Tudor Ciuhodaru precizează că este important ca în şcoli să existe cursuri de educaţie pentru sănătate

“Aud că apa şi săpunul sunt sfinte, dar ele rămân acolo sfinte dacă nu avem cunoştinţe să le folosim, adică a educaţiei pentru sănătate. Ar trebui să avem cursul la şcoală măcar ca pe un capitol la orele de Biologie, pentru că dacă nu sunt intrate din reflex anumite măsuri, banale aparent, cum trebuie să ne spălăm pe mâini şi cum trebuie să folosim batista sau şerveţelul de unică folosinţă, aceste reguli trebuie să fie cunoscute ca alfabetul sau tabla înmulţirii”, a precizat Tudor Ciuhodaru.

De asemenea, medicul spune că este important redeschiderea Institutului Național de Cercetare Cantacuzino pentru ca România să aibă vaccinuri ieftine.

“Până în 2015 România nu a avut probleme cu vaccinul antigripal, Cantacuzino funcţiona. Se impune redeschiderea lui de urgenţă, pentru că în clipa în care ai vaccinuri ieftine şi accesibile din surse sigure, dispar teoriile consipraţiei. Dacă în grupele de risc Ministerul Sănătăţii asigură vaccinurile, pentru ceilalţi nu asigură. Un vaccin e cam 50 de lei, pentru o familie care are de vaccinat patru membri 200 de lei e o sumă importantă. (...) Vreau să văd în România vaccinuri sigure, ieftine şi la timp”, a precizat medicul.

Numărul deceselor cauzate de virusul gripal în acest sezon a ajuns la 68. Ministrul Sănătății a anunțat săptămâna aceasta că a fost declarată oficial epidemia de gripă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.