Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur (7 WTA, favorită nr.7) s-a calificat lejer luni în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o rapid în două seturi, 6-3, 6-1, în optimi, pe americanca Bernarda Pera (36 WTA), potrivit Agerpres.
Jabeur s-a impus după doar o oră şi 4 minute de joc, urmând ca în runda următoare să evolueze împotriva câştigătoarei din partida care le opune pe Sara Sorribes (Spania, 132 WTA) şi Beatriz Maia Haddad (Brazilia, 14 WTA, favorită nr. 14).
Jabeur a revenit în competiţii cu puţin înainte de startul turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (28 mai - 11 iunie), după ce a suferit o ruptură în zona gambei care a forţat-o să se retragă în semifinalele de la Stuttgart (WTA), de pe 22 aprilie. Jabeur s-a mai accidentat la începutul anului, la genunchi, în turul al doilea la Australian Open, la finalul lunii ianuarie. Ea anunţase la începutul lunii februarie că face o pauză pentru a fi supusă unei ''operaţii minore'', revenind în competiţie la mijlocul lui martie, la Indian Wells.
Comentează