Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tunul ascuns cu care UE ar putea pune pe butuci firmele mici din România: A devenit directivă

insolventa persoanelor fizice

Directiva UE privind transparenţa salarială ar putea pune în dificultate firmele mici, care ar urma să aibă greutăţi/provocări tot mai mari în a atrage forţă calificată de muncă, potrivit unei analize realizate de Agenţia de recrutare cristinaprofeanu.ro Directiva urmăreşte eliminarea decalajului salarial dintre sexe prin creşterea responsabilităţii în piaţa muncii, considerând că politicile salariale echitabile şi corecte sunt esenţiale pentru păstrarea angajaţilor valoroşi în companii şi pentru menţinerea competitivităţii pe piaţă a întreprinderilor.

Această obligativitate, deşi este utilă candidaţilor, creează dificultăţi în special companiilor mici, acestea neputând concura cu companiile mari din perspectiva salariilor - sunt de părere experţii în recrutare. Un alt efect va fi şi deprofesionalizarea firmelor din oraşele mici, prin migrarea angajaţilor către locurile de muncă mai bine plătite din oraşele mari din ţară, în special în Bucureşti.

Companiile mici riscă să dea faliment

"Transparenţa salarială în anunţurile de joburi devine o necesitate pentru companiile care vor să atragă candidaţi fiindcă, va aduce o creştere a productivităţii, satisfacţiei şi motivaţiei în rândul angajaţilor şi va ajuta la eliminarea diferenţelor pe bază de gen şi a discrepanţelor între salariile oferite angajaţilor în aceeaşi poziţie. De cealaltă parte, reprezintă şi o provocare pentru companiile mici, care nu pot concura cu salariile din companiile mari. Deşi atât candidaţii, cât şi recrutorii au dorit de mult această măsură, angajatorii ponderează avantajele şi dezavantajele pe care această măsură le poate aduce, spunând că nu sunt pregătiţi. Problema de bază este că în acest moment există decalaje atât în ceea ce priveşte angajaţii pe acelaşi post la acelaşi nivel de competenţă, cât şi existenţa diferenţelor între posibilităţile angajatorilor şi aşteptările candidaţilor", spune Cristina Profeanu, consultant resurse umane, trainer şi coach autorizat în domeniul resurselor umane şi fondatorul agenţiei de recrutare cristinaprofeanu.ro.

Directiva europeană obligă angajatorii să comunice nivelul iniţial de remunerare şi să ofere angajaţilor o descriere a criteriilor utilizate pentru a defini evoluţia salariului şi avansarea în carieră. Totodată, legislaţia trebuie să permită angajaţilor şi reprezentanţilor lor să solicite informaţii privind nivelul individual de remunerare şi nivelurile medii de remunerare pentru angajaţii care îndeplinesc acelaşi tip de muncă sau muncă de aceeaşi valoare. Potrivit sursei citate, transparenţa salarială este o practică tot mai răspândită la nivel mondial, iar tot mai multe companii au o deschidere spre comunicarea salariilor, fapt care demonstrează încrederea mai mare în relaţia cu angajaţii şi candidaţii potenţiali.

Totuşi, în România, practica transparenţei salariale în anunţurile de recrutare nu este încă larg răspândită, doar 12,5% dintre companii afişând salariile în postările de job. Din perspectiva candidaţilor, 80% dintre aceştia solicită informaţii privind salariul încă de la prima discuţie cu recrutorul, motivând eficienţa procesului de recrutare. În plus, anunţurile de angajare care oferă informaţii despre salariu atrag 100% interesul candidaţilor, în timp ce pentru ofertele de locuri de muncă unde salariul nu este specificat, rata de aplicare scade cu până la 50%. "De câţiva ani, recrutarea este o activitate de marketing, pentru candidaţii competenţi este o reală competiţie în piaţa muncii, iar companiile vor trebui să înveţe cum să devină atractive pentru aceştia, chiar dacă oferă salarii mai mici.

Provocarea cea mai mare a angajatorilor mici este de a-şi păstra şi atrage talente pe salarii mai mici, dar pentru asta trebuie să gândească avantajele individuale şi să le promoveze constant ca beneficii non-materiale cum ar fi volumul de lucru, proiectele diverse, flexibilitatea managementului, susţinerea angajaţilor în vederea şcolarizării şi a îmbunătăţirii profesionale", a adăugat Cristina Profeanu. Deşi există argumente şi pro şi contra transparenţei salariale în anunţurile de angajare, companiile ar trebui să ia în considerare circumstanţele şi nevoile sale specifice în momentul selectării unui candidat. Nu în ultimul rând, transparentizarea nivelului de salarizare ajută recrutorii să filtreze mai repede candidaţii care sunt cu adevărat interesaţi de postul scos la concurs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.