Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a interzis vineri printr-un decret toate evenimentele ştiinţifice, culturale şi artistice până la sfârşitul lui aprilie, ca măsură de limitare a epidemiei provocate de coronavirus, informează Reuters potrivit Agerpres.
Decretul publicat în Monitorul Oficial se referă atât la întrunirile şi activităţile în spaţii închise, cât şi la cele în aer liber.
În Turcia s-au confirmat patru decese provocate de COVID-19, a anunţat joi seara ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca. Ultima victimă a epidemiei a fost o femeie în vârstă de 85 de ani, diagnosticată cu o afecţiune respiratorie extrem de contagioasă. S-au înregistrat 359 de cazuri de contaminare cu coronavirus în interval de o săptămână după primul. Conform ministrului de interne, Suleyman Soylu, citat de Anadolu, 9800 de persoane se află în carantină.
Koca a precizat că la nivel naţional s-au efectuat 1981 de teste pentru coronavirus în ultimele 24 de ore, din care 186 au fost pozitive. Începând de duminica trecută, numărul de cazuri s-a dublat practic în fiecare zi.
Erdogan le-a cerut miercuri cetăţenilor turci să rămână la domiciliu timp de cel puţin trei săptămâni, dar nu s-a referit şi la deplasările la serviciu.
Autorităţile de la Ankara au suspendat legăturile aeriene ale Turciei cu 20 de ţări şi au închis şcolile, cafenelele şi barurile, au interzis slujbele religioase pentru grupuri mari şi au amânat pe termen nedeterminat toate meciurile din principalele ligi sportive. Magazinele de îmbrăcăminte, unde lucrau sute de mii de oameni, au tras obloanele, iar mall-urile - care au circa 530.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 160 de miliarde de dolari - urmează să ia aceeaşi măsură.
Pentru atenuarea efectelor economice ale interdicţiilor, banca centrală a Turciei şi-a redus dobânda directoare cu 100 de puncte procentuale, la 9,75%, iar guvernul a anunţat un pachet de susţinere a firmelor în valoare de 15 miliarde de euro.
Turcia amână toate evenimentele publice până la sfârşitul lui aprilie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
1

106
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
106

1.533
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.533

940
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
940

39
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
39

1.866
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.866

33
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
33

1.763
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.763

65
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
65

68
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
68

34
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
34

1.908
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.908

2.346
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.346
















Comentează