Turcia aşteaptă ca aliaţii săi să adopte o poziţie clară împotriva terorismului, în loc să facă paşi ce duc spre legitimizarea ''structurilor teroriste'', a declarat vineri Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează agenţia Reuters, scrie agerpres.ro.
Comentariile lui Kalin, făcute pe Twitter, survin la o zi după ce preşedintele francez, Emmanuel Macron, a asigurat Forţele Democratice Siriene (SDF, dominate de kurzi) de sprijinul Parisului pentru stabilizarea nord-estului Siriei împotriva grupării Stat Islamic.
Potrivit unui oficial kurd, Macron a promis că va trimite trupe în nord-estul regiunii aflate sub controlul SDF. Ankara consideră miliţia kurdă siriană YPG (Unităţile de apărare a poporului), care constituie cea mai puternică forţă din SDF, că este o grupare teroristă.
''Noi, Turcia, respingem puternic demersuri grave precum 'dialog, contacte, mediere' cu astfel de structuri teroriste'', a scris Kalin. ''Ţările pe care noi le considerăm prieteni şi aliaţi trebuie să afişeze o poziţie deschisă şi clară împotriva tuturor tipurilor de teroare, în loc să facă paşi ce duc spre legitimizarea structurilor terorii'', a adăugat purtătorul de cuvânt turc, fără dea numele vreunei ţări.
SDF s-a aflat în prim-planul strategiei coaliţiei sub comanda SUA de înfrângere a militanţilor Statului Islamic.
Macron s-a întâlnit joi, pentru prima dată, cu o delegaţie din care au făcut parte YPG, ramura sa politică PYD (Partidul Uniunea Democratică), precum şi oficiali arabi şi creştini.
Turcia a luat cu asalt oraşul sirian Afrin la începutul acestei luni după o ofensivă de două luni, împreună cu aliaţi sirieni rebeli, pentru a alunga YPG din regiune. Ankara a ameninţat în mod repetat că va merge cu operaţiunile sale mai departe, spre est, către Manbij, unde sunt trupe americane staţionează alături de SDF.
Într-o declaraţie pentru Reuters după întâlnirea cu Macron, un membru al PYD care a reprezentat regiunea nordică din Siria la Paris, Khaled Eissa, a afirmat că Macron a promis că va trimite mai multe trupe în zonă, va acorda asistenţă umanitară şi va avansa o soluţie diplomatică.
Turcia aşteaptă ca aliaţii săi să adopte o poziţie clară împotriva terorismului (purtătorul de cuvânt al lui Erdogan)
București
9°C
Articole Similare

535
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
535

15
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
15

16
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
16

28
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
28

1.165
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
1.165

23
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
23

70
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
70

54
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
54

1.810
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
1.810

4.240
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
4.240

2.812
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
2.812

4.216
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.216

2.166
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
2.166















Comentează