DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turcia îl SFIDEAZĂ pe Putin. Promisiunea făcută Ucrainei

Recep Tayyip Erdogan

Turcia nu va recunoaşte anexarea Crimeii de către Rusia, în pofida actualei apropieri dintre Moscova şi Ankara, l-a asigurat într-o convorbire telefonică preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, relatează duminică agenţia EFE, citând o notă publicată de preşedinţia de la Kiev, informează agerpres.ro

'Erdogan i-a confirmat lui Poroşenko poziţia neschimbată a Turciei de susţinere a integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internaţional', se arată în textul difuzat.

Fostul șef SRI, dator vândut la bănci. Averea îi va fi EXECUTATĂ


Tot conform preşedinţiei de la Kiev, Erdogan a subliniat în respectiva discuţie că 'Turcia nu va recunoaşte ocupaţia Crimeii' şi 'va continua să sprijine prin toate mijloacele tătarii din Crimeea'.

VIDEO Atentat terorist în Turcia. Bilanțul victimelor a CRESCUT / UPDATE

Nepoata fostului șef SRI, noua Elena Udrea a politicii româneşti


De altfel, după anexarea Crimeii de către Rusia, preşedintele Erdogan a criticat de mai multe ori persecuţiile la care este supusă minoritatea tătară din această peninsulă. 

La rândul său, preşedintele Poroşenko l-a asigurat pe Erdogan în această convorbire telefonică de sprijinul Ucrainei pentru autorităţile legitime de la Ankara, în contextul tentativei de lovitură de stat de luna trecută. 

Potrivit presei ucrainene, la Kiev există o teamă că recenta normalizare a relaţiilor dintre Ankara şi Moscova ar putea conduce la schimbarea politicii Turciei faţă de Ucraina.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.