Ford Otosan a anunţat vineri că firma va începe producţia de măşti, în contextul eforturilor autorităţilor din Turcia pentru a ţine sub control pandemia de coronavirus (COVID-19), informează publicaţia Daily Sabah potrivit Agerpres.
Măştile, al căror design a fost dezvoltat de departamentul de cercetare-dezvoltare al producătorului auto, în urma discuţiilor cu ministerele Tehnologiei şi Sănătăţii, vor proteja întreaga faţă, la un unghi de 150 de grade, spre deosebire de alte modele.
Haydar Yenigün, directorul general al Ford Otosan, a precizat că producţia de măşti se bazează pe designul dezvoltat de Ford Otosan împreună cu un furnizor din industrie.
Pentru a sprijini sectorul sănătăţii, din ce în ce mai multe branduri auto au anunţat că vor produce ventilatoare medicale.
Şi sectorul apărării din Turcia va produce ventilatoare medicale.
În Turcia, numărul cazurilor confirmate în ultimele două săptămâni este de 2.433, dintre care 59 de decese.
Marţi, Ford a anunţat că lucrează cu divizia de sănătate a General Electric (GE) şi cu firma 3M Co pentru a accelera în SUA producţia de ventilatoare pentru pacienţi şi de măşti de protecţie respiratorie pentru angajaţii din sănătate.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume.
Turcia încercă să țină în frâu epidemia de coronavirus - Ford Otosan începe producţia de măşti
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
15

1.804
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
1.804

3.244
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
3.244

86
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
86

93
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
93

97
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
97

7.002
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
7.002

2.508
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.508

89
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
89

3.965
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.965

4.470
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.470

28
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
28

3.820
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.820
















Comentează