Autorităţile turce au anunţat vineri că recheamă şase imami ce oficiau în Germania, după ce percheziţii au fost efectuate în apartamentele a patru dintre ei, suspectaţi de spionaj în folosul Ankarei, care a respins aceste acuzaţii, informează AFP. "Pentru a păstra încrederea reciprocă între cele două ţări şi ca gest de bunăvoinţă, şase imami, care au exersat puteri delegate, au fost rechemaţi la postul lor în Turcia", a afirmat Direcţia pentru Afaceri Religioase din Turcia (Diyanet).
Cu toate acestea, respectivii imami "nu sunt implicaţi în nicio activitate de informaţii sau de spionaj", a dat asigurări Diyanet într-un comunicat. Autorităţile germane au percheziţionat săptămâna aceasta locuinţele a patru lideri religioşi suspectaţi că au spionat în folosul Ankarei susţinători ai predicatorului Fetullah Gulen, căruia Turcia îi impună lovitura de stat eşuată din 15 iulie.
Potrivit mass-media germane, aceşti imami sunt membri ai Ditib, principala organizaţie a comunităţii turce musulmane din Germania. "Aceste acuzaţii sunt cea mai rea formă de defăimare care poate fi adusă unui om religios", a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, Mehmet Gormez, liderul Diyanet.
El a condamnat faptul că apartamentele imamilor au fost percheziţionate în pofida rechemării acestora în Turcia, afirmând că acest lucru a fost datorat "presiunii politice şi mediatice" în perioada electorală. Parchetul Federal al Germaniei a precizat că nu a operat nicio arestare, dar că a ridicat de la faţa locului "mijloace de comunicare, suporturi de date şi documente scrise". Ditib administrează circa 900 de moschei sau comunităţi în Germania. Aceşti imami sunt funcţionari delegaţi pentru trei sau patru ani de Ankara. Aceste percheziţii survin într-un context de puternice tensiuni între Berlin şi Ankara, cancelarul federal Angela Merkel criticând amploarea epurărilor declanşate de Turcia după lovitura de stat eşuată, conform Agerpres. Premierul turc Binali Yildirim este aşteptat sâmbătă în Germania, unde va avea o întrevedere cu Angela Merkel.































Comentează