Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia testează nervii NATO. A semnat un nou contract pentru sisteme ruse S-400 (surse)

flipboard
S-400

Presa de stat din Rusia, care citează un oficial militar rus, susține că Turcia a semnat un nou contract de achiziție de sisteme antiaeriene S-400, într-un moment în care NATO, din care Turcia face parte, încearcă să izoleze Rusia și să-i minimizeze influența după declanșarea războiului din Ucraina. Un oficial turc din domeniul apărării a negat informația.

„Vreau să specific că un contract (n. red. – privind achiziționarea de sisteme S-400, a fost deja semnat. Printre altele, el prevede localizarea producției anumitor componente din sistem”, a spus Dmitri Șugaiev, șeful serviciului rus de cooperare militară, referindu-se la presupusul nou contract pe care turcii l-ar fi semnat cu rușii, transmite Știri.md

Un oficial turc din domeniul apărării a negat, însă, că o astfel de achiziție ar fi fost stabilită.

„Contractul inițial cu Rusia a fost pentru achiziția de sisteme S-400 în două tranșe. Cumpărarea celei de-a doua tranșe era deja inclusă în planul inițial și contractul aferent.

Prin urmare, nu avem ce informații să oferim. Procedura este în derulare și nu există vreun nou acord”, a spus oficialul turc, citat de Reuters.

Contractul inițial, prin care Turcia a cumpărat sisteme rusești de apărare a produs furie la Washington, iar SUA a răspuns prin impunerea de sancțiuni împotriva Turciei, care deși este o țară NATO, încearcă de mai mulți ani să joace și alături de dictatorul rus.

Un nou contract între turci și ruși ar provoca o nouă serioasă criză în NATO, în condițiile în care SUA încearcă să izoleze Rusia după ce aceasta a invadat Ucraina, dar și să mențină unitatea Alianței în fața agresorului rus. Turcia și Rusia au semnat primul contract în decembrie 2017, iar primele sisteme S-400 au ajuns în Turcia în iulie 2019.

Valoarea lor estimată este de 2,5 miliarde de dolari. Ca răspuns, guvernul de la Washington a impus sancțiuni industriei de apărare din Turcia și a eliminat țara din programul de dezvoltare al avioanelor de luptă F-35, în care era și dezvoltator și cumpărător.

Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, însă a jucat activ un rol de mediator după ce Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei în 24 februarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.