DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turcia. Sute de persoane sunt judecate pentru puciul eşuat într-o închisoare de lângă Ankara

Cel mai mare proces împotriva câtorva sute de persoane suspectate de implicare în lovitura de stat eşuată din 15 iulie anul trecut a început marţi lângă Ankara, într-o sală de audieri construită special, informează AFP, potrivit agerpres.

Nu mai puţin de 330 de acuzaţi, majoritatea membri ai unei şcoli de ofiţeri militari, riscă fiecare pedepse cu închisoare pe viaţă, pentru presupuse legături cu puciul iniţiat vara trecută de o facţiune disidentă a armatei şi imputată de Ankara predicatorului islamist Fetullah Gulen, autoexilat în SUA.

Ruşii ţin cu dinţii de Crimeea şi BARICADEAZĂ întregul bazin al Mării Negre

Ei sunt urmăriţi în mod concret pentru asasinat, 'tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale' şi 'apartenenţă la o organizaţie teroristă'.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, 243 de acuzaţi se află în prezent în detenţie provizorie.

Procesul a început în închisoarea Sincan de lângă Ankara, unde s-au luat măsuri speciale de securitate. Un vehicul echipat cu un tun cu apă era pregătit să intervină, în timp ce o dronă îi survola pe apropiaţii celor acuzaţi, prezenţi la faţa locului, potrivit unui jurnalist al AFP.

Sala de audieri, construită pentru a primi până la 1.558 de persoane, era plină de agenţi ai forţelor de ordine ce îi înconjurau pe acuzaţi.

Primul interogat, cadetul Abdulkadir Kahraman, a afirmat că în noaptea puciului eşuat trupele au fost aprovizionate cu muniţii după ce au fost informate de superiorul lor că a avut loc un atac terorist.

Poza care a indignat pe toată lumea. Cum a fost surprinsă consiliera lui Trump în Biroul Oval - FOTO

Alţi acuzaţi au făcut declaraţii similare, între care şi Arif Ozan Demir, care a declarat că în acea noapte comandantul lor le-a cerut soldaţilor 'să fie pregătiţi', invocând un atac.

Procedurile judiciare lansate după puciul eşuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia, unde mai mult de 43.000 de persoane au fost arestate în cadrul epurărilor iniţiate după 15 iulie şi după instaurarea stării de urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.