Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar: orașul european majorează taxa de turism până la 15 euro/noapte

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 25-02-2026 22:16

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Turiştii care ajung în Barcelona ar putea plăti până la 15 euro pe noapte, după ce autoritățile locale au majorat taxa turistică la unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa, pentru a reduce supraturismul.

Parlamentul regional din Catalonia a aprobat miercuri o lege care prevede dublarea taxei plătite de oaspeţii hotelurilor din Barcelona, începând din luna aprilie, ridicând-o la un nivel maxim între 10 şi 15 euro pe noapte, față de intervalul actual de 5 şi 7,5 euro, în funcţie de categoria hotelului.

Cât ar ajunge să plătească un cuplu la un hotel de 4 stele

Un sejur de două nopţi pentru un cuplu la un hotel de patru stele, categoria în care se situează aproape jumătate dintre toate hotelurile din Barcelona, ar putea costa cu 45,60 euro mai mult, deoarece autorităţile locale vor putea percepe până la 11,4 euro pe noapte pentru fiecare persoană, relatează Reuters.

Oaspeţii hotelurilor de cinci stele ar putea fi taxaţi cu până la 15 euro pe noapte, iar pasagerii croazierelor vor continua să plătească în jur de 6 euro.

Autorităţile din Catalonia se luptă să găsească o modalitate prin care să răspundă protestelor din ce în ce mai vehemente ale locuitorilor cu privire la numărul exagerat de turişti, despre care spun că împing în sus preţurile locuinţelor prin creşterea numărului de locuinţe care sunt închiriate pe termen scurt în scopuri turistice.

Unde ajung veniturile strânse de pe urma taxei turistice

Un sfert din veniturile strânse de pe urma taxei turistice var ajuta la rezolvarea crizei locuinţelor din oraş, conform textului legii.

Barcelona a anunţat deja planuri de a interzice închirierea pe termen scurt a locuinţelor din 2028. Între timp, cei care închiriază o locuinţă pe termen scurt vor plăti un impozit de 12,5 euro pe noapte, în creştere de la 6,25 euro în prezent.

Înainte de creşterea taxelor, Barcelona se clasa pe locul 11 în clasamentul platformei de închirieri Holidu pentru anul 2025, după Amsterdam, unde turiştii plăteau cel mai mult din Europa, cu 18,45 euro pe zi.

Proprietarii de hoteluri se tem că majorarea taxei turistice ar putea avea consecinţe neintenţionate şi nu sunt siguri dacă va alunga prea mulţi dintre cei aproximativ 15,8 milioane de turişti care vizitează Barcelona în fiecare an.

Barcelona, printre primele locații din lume pentru conferințe

Barcelona se numără printre primele patru locaţii din lume pentru conferinţe, potrivit consiliului consultativ al turismului, iar participanţii la conferinţe nu vor fi scutiţi de la plata taxei turistice.

Manel Casals, directorul general al Asociaţiei hotelierilor din Barcelona a precizat că propunerile de a creşte treptat taxa turistică, pentru a monitoriza efectele majorării au fost ignorate. „Într-o zi vor ucide găina care face ouă de aur", a avertizat Manel Casals.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri