Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turneu demonstrativ de tenis în Arabia Saudită în luna octombrie- Vor participa Novak Djokovici şi Rafael Nadal Arabia Saudită va găzdui un nou turneu demonstra

Guliver/GettyImages
tenis

Arabia Saudită va găzdui un nou turneu demonstrativ de tenis în luna octombrie la care vor participa Novak Djokovici şi Rafael Nadal, relatează lequipe.fr, potrivit news.ro.

Autoritatea Generală de Divertisment din Arabia Saudită, organismul responsabil pentru activităţile, parteneriatele şi proiectele din sectorul de divertisment al ţării, a anunţat luni că turneul va numi "Six Kings Slam" şi va reuni şase jucători.

Printre ei se vor afla Novak Djokovici, numărul 1 mondial şi deţinătorul recordului de titluri de Grand Slam (24), şi Rafael Nadal, fostul număr 1 mondial şi campion de 22 de ori la Grand Slam (dintre care de 14 ori la Roland Garros). De luna trecută, jucătorul spaniol este ambasador al Federaţiei de tenis din Arabia Saudită. Ceilalţi participanţi vor fi Carlos Alcaraz, Jannik Sinner, Daniil Medvedev şi Holger Rune.

Organizarea unui turneu demonstrativ într-o ţară din Golf nu este o noutate. Cu toate acestea, Six Kings Slam va avea loc într-un moment în care calendarul ATP va fi plin, în special cu turneele Masters 1000 de la Shanghai şi Paris.

Regatul saudit, care investeşte din ce în ce mai mult în sport - în special în fotbal, Formula 1 şi golf -, a fost acuzat că se implică în acest mod pentru, printre altele, a distrage atenţia internaţională de la problemele în materie de drepturile omului şi de egalitate de pe teritoriul său. Posibilitatea ca Arabia Saudită să găzduiască Mastersul WTA a provocat numeroase critici, legendele tenisului feminin Chris Evert şi Martina Navratilova declarându-se împotrivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.