Ţara Galilor a învins pe teren propriu Anglia (40-24), iar Irlanda a întrecut în deplasare Italia (48-10), în cele două meciuri disputate sâmbătă în etapa a treia a Turneului celor Şase Naţiuni la rugby, relatează AFP, potrivit Agerpres.
La Cardiff, Ţara Galilor a înregistrat a trei sa victorie consecutivă din turneu, după ce a întrecut Anglia cu 40-24 (17-14).
Galezii au marcat patru eseuri prin Adams (15), Williams (29), Hardy (47) şi Hill (78), la care s-au adăugat patru transformări şi patru penalităţi, în timp ce englezi au avut două încercări prin Watson (35) şi Youngs (61), o transformare şi patru penalităţi reuşite.
La Roma, pe stadionul olimpic, Irlanda a întrecut Italia cu 48-10 (27-10). Irlandezii au marcat şase eseuri prin Ringrose (10), Keenan (30), Connors (35,65), Stander (42) şi Earls (80), la care s-au adăugat 6 transformări şi 2 penalităţi. Italienii au reuşit un eseu prin Meyer (42), o transformare şi o penalitate.
Meciul Franţa - Scoţia a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
În clasament, Ţara Galilor conduce cu 14 puncte, urmată de Franţa 9, Irlanda 7, Anglia 6, Scoţia 5 şi Italia 0 puncte.
Turneul celor Șase Națiuni - Ţara Galilor a învins pe teren propriu Anglia
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

29
Luis Enrique, după 2–0 la Liverpool: „E o plăcere să‑l am pe Safonov, a făcut un meci excelent”
29

44
Barcelona, out din Liga Campionilor; Flick spune că echipa „merita mai mult”
44

141
Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Ligii Campionilor, chiar dacă a pierdut, pe teren propriu, cu FC Barcelona
141

104
Liga Campionilor: PSG a învins marţi seara, în deplasare, gruparea engleză FC Liverpool
104

22
FIFA analizează suspendarea raidurilor ICE în timpul Cupei Mondiale
22

51
Javier Mascherano demisionează de la Inter Miami
51

66
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la Rouen
66

42
CSO Voluntari se califică în finala Diviziei A după victoria cu Dinamo București
42

96
Italia își păstrează speranțele pentru Mondialul din 2026
96

57
Fostul președinte al Federației Franceze de Fotbal, Jean-Pierre Escalettes, a murit
57

54
Corvinul Hunedoara câștigă cu 2-0 meciul cu Chindia Târgoviște
54

27
Kylian Mbappe vorbește despre dragostea sa pentru Real Madrid: 'Un dar din ceruri'
27

32
AS Roma și SS Lazio refuză mutarea Derby-ului della Capitale
32
















Comentează