Turnură NEAȘTEPTATĂ în cazul jurnalistei UCISE în Irlanda de Nord - Cei doi tineri arestați în cazul morții ei, eliberați

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 22-04-2019

Actualizat: 22-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Poliția din Irlanda de Nord a anunțat că i-a eliberat duminică pe cei doi tineri care fuseseră reținuți în dosarul morții jurnalistei Lyra McKee, iar acuzațiile împotriva acestora au fost retrase, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Citește și: Acuzații EXPLOZIVE: 'Băsescu și Udrea i-au înscenat lui Dragnea dosarul Referendumului, dar acum îl roagă să îi scape de mititica'

„Doi bărbați, în vârstă de 18 și 19 ani, au fost eliberați, iar acuzațiile la adresa lor au fost retrase”, a anunțat Serviciul de Poliție al Irlandei de Nord într-un comunicat.

McKee, în vârstă de 29 de ani, a fost lovită de un glonț în timp ce observa revoltele din Irlanda de Nord.

Incidentul a avut loc în urma unei serii de percheziții efectuate de autorități în cartierul Creggan. Disidenții republicani sunt considerați vinovați pentru moartea femeii. Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Irlanda de Nord a transmis că Lyra McKee era „unul dintre cei mai promițători jurnaliști” de pe teritoriul Irlandei de Nord.

„A fost un jurnalist cu stil, curaj și integritate și o femeie plină de determinare și pasiune”, a declarat Séamus Dooley, membru al Uniunii. Incidentul armat a avut loc după plecarea polițiștilor, care au verificat mai multe case din zonele Mulroy Park și Galliagh.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri