Legendarul ciclist belgian Eddy Merckx, deposedat de recordul de victorii de etapă în Turul Franţei, miercuri, după al 35-lea succes obţinut de Mark Cavendish, l-a felicitat pe sprinterul britanic pentru "performanţa sa istorică", informează AF, potrivit Agerpres.
"Felicitări Mark pentru această performanţă istorică. Un băiat bun, care mi-a bătut recordul în Tur", a scris cel supranumit "Canibalul" pe contul său de Instagram, însoţindu-şi mesajul cu o inimă galbenă.
Vara trecută, când Mark Cavendish şi-a fracturat clavicula pe o şosea din Dordogne, Merckx a fost unul dintre primii care i-a urat însănătoşire grabnică, exprimându-şi tristeţea să-l vadă pe britanic părăsind Turul Franţei după o căzătură.
Eddy Merckx, care a împlinit recent 79 de ani, a salutat apoi revenirea lui Cavendish, când britanicul s-a întors în cele din urmă pentru un ultim sezon.
Cei doi campioni au o adevărată admiraţie unul faţă de celălalt.
Miercuri, Cavendish (39 ani) şi-a arătat respectul faţă de Merckx, în timpul interviurilor sale de după cursă.
"Îl iubesc pe Eddy. A fost întotdeauna foarte drăguţ cu mine. Nu i-am luat nimic marelui Eddy Merckx. Este doar un număr. Eddy Merckx rămâne Eddy Merckx", a mărturisit ciclistul echipei Astana.































Comentează