Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TVR îi răspunde lui Cristache: Societatea garantează libertatea de exprimare, echidistanţa şi pluralismul opiniilor în emisiunile de dezbateri

televiziunea-romana-tvr

Televiziunea Română a transmis vineri precizări cu privire la ziua de 2 septembrie când „Ediţia Specială” a luat locul, pe postul TVR1, de la ora 17:00, producţiei „România 9", realizată de Ionuţ Cristache, unde invitat unic era Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, potrivit news.ro.

SRTv a subliniat că îşi respectă statutul de serviciu public şi garantează libertatea de exprimare, echidistanţa şi pluralismul opiniilor în emisiunile de dezbateri.

În urma comentariilor făcute pe Facebook de Cristache şi a celor apărute în mediul online, televiziunea publică a explicat că orice modificare a programului se poate efectua, în situaţii speciale, în urma propunerilor făcute de departamentele editoriale.

„Ţinând cont de interesul foarte ridicat legat de evenimentele politice de ieri, propunerea Direcţiei Ştiri de a realiza o producţie de dezbateri a fost acceptată după consultări între jurnaliştii şi şefii de structuri responsabili. În acest sens, a fost stabilită o echipă de producători cu multă experienţă în coordonarea live a echipelor de teren şi, de asemenea, doi moderatori binecunoscuţi, cu background jurnalistic pe subiecte din domeniul politic: Roxana Zamfirescu şi Claudiu Lucaci”.

Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...

TVR a mai precizat că, în cursul zilei, a fost reiterată invitaţia adresată lui Marcel Ciolacu de a fi prezent în studio, în „Ediţia Specială”, alături alte voci importante de la toate partidele parlamentare.

„În contextul în care preşedintele PSD a refuzat prezenţa, realizatorii au decis păstrarea în studio a moderatorilor şi prezentarea faptelor şi a opiniilor în manieră echidistantă, egală pentru toate partidele parlamentare, folosind echipele de teren trimise în zonele importante atât la Parlament, cât şi la Guvern. De asemenea, cei doi moderatori au interacţionat cu analişti de prestigiu”.

A fost menţionat că TVR1 a transmis sub formă de breaking news şi ediţii speciale opiniile si declaraţiile tuturor actorilor politici pe parcursul întregii zile, respectând acurateţea, echidistanţa şi imparţialitatea definite de etica jurnalist.

Ionuţ Cristache a reclamat joi, pe Facebook, o presupusă cenzură din partea conducerii TVR, care, spune el, a decis să înlocuiască două ediţii ale emisiunii lui „România 9”, una dintre ele avându-l invitat pe liderul PSD Marcel Ciolacu, cu ediţii speciale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.