TVR transmite din Kiev și Donbas la patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 20-02-2026 12:47

Article thumbnail

Sursă foto: TVR

La patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina, echipa Știrilor TVR transmite din Kiev și de pe frontul din Donbas, cu reportaje despre viața sub război și acțiunile armatei ucrainene.

"Patru ani de război: echipa Ştirilor TVR, la Kiev şi pe frontul din Donbas

La patru ani de la declanșarea războiului la scară largă din Ucraina de către Federația Rusă, Știrile TVR vor acoperi pe larg evenimentele din Kiev dedicate acestui moment, dar și realitatea dură a conflictului armat din zona frontului de est, din Donbas.

..

Începând de sâmbătă, 21 februarie, echipa TVR, formată din Alex Costache – jurnalist, Dragoş Stoian – cameraman și Dorel Oancă – fotojurnalist, va transmite imagini din capitala Ucrainei și va participa la conferinţa de presă a preşedintelui Volodimir Zelenski de la Kiev, organizată cu prilejul marcării a patru ani de la invazia rusă din 24 februarie 2022.

Echipa TVR va realiza reportaje despre condițiile în care trăiesc locuitorii Kievului, fără căldură și fără curent electric, la temperaturi care ajung și la - 15 grade.

Jurnaliștii TVR vor duce pentru câteva familii din Kiev generatoare donate de români în cadrul campaniei ”Generatoare de Speranță”, organizate de voluntarul și corespondentul de război Radu Hossu și Fundația Caradja Catacuzino, prin intermediul Ambasadei Ucrainei la București, campanie susținută de Știrile TVR.

Pe 24 februarie 2026, Televiziunea Publică va realiza transmisiuni live din pieţele centrale din Kiev, unde vor avea loc ceremonii oficiale dedicate acestui moment de cumpănă din istoria Ucrainei și Europei.

Jurnal de război de pe zona frontului

Colegii noștri vor continua campania Știrilor TVR în Donbas cu reportaje despre acțiuni de luptă ale armatei ucrainene, evacuări ale localnicilor și realitatea spitalelor de campanie, sub amenințarea dronelor, artileriei sau bombelor ghidate.

Echipa Știrilor TVR în Ucraina de-a lungul celor patru ani de război

Jurnalistul Ştirilor TVR Alexandru Costache și echipa sa au fost de 12 ori în Ucraina de la începutul războiului declanşat de Federația Rusă, realizând reportaje-eveniment și transmisiuni live despre cel mai mare conflict armat de pe glob. Echipa TVR a relatat din punctele fierbinți ale frontului, precum Bahmut, Konstiantinivka, Herson, şi oraşele martir din regiunea Kiev, Bucea, Irpin, Borodianka.

Numeroase reportaje și interviuri realizate de echipa TVR în Ucraina au fost preluate de European Broadcasting Union și difuzate la nivel internațional. Mai multe televiziuni publice europene din rețeaua EBU au manifestat un interes ridicat față de reportajele realizate de TVR în Ucraina, pe care, de altfel, le-au preluat (unele dintre ele au fost declarate chiar Editor's Pick). Spre exemplu, reportajul din iulie 2023 cu o misiune de artilerie în Chasiv Yar a fost redifuzat de 110 ori pe 13 canale a 5 broadcasteri europeni.

.

Cu ocazia Crăciunului pe rit vechi din 2023, Alex Costache și echipa sa au reușit să adune donații de la români pe rețelele de socializare și au putut dona două generatoare, unul pentru familia unei fetițe din Herson, al doilea pentru o familie care locuia la subsolul unui bloc din Bahmut. Echipa TV a reușit să ducă generatorul la Bahmut pe 9 ianuarie 2023, deși orașul era bombardat în acel moment. De asemenea, o sumă de bani a fost donată familiei unui băiețel din regiunea Jitomir care și-a pierdut picioarele în urma unui bombardament de la începutul războiului."

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri