Pugilistul britanic Tyson Fury, campionul mondial la categoria grea (versiunea WBC), a afirmat, joi, că a câştigat un pariu de 10.000 de lire sterline cu promotorul său Frank Warren, după ce Anthony Joshua nu a acceptat o confruntare cu el în luna decembrie, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
"Respect enorm pentru Warren, care mi-a adus 10.000 de lire în numerar, pentru că am pus pariu că Joshua că nu va semna contractul. Aceste 10.000 de lire sterline valorează mai mult decât 10 milioane", a explicat boxerul britanic cu ocazia prezentării următorului său meci, împotriva compatriotului său Derek Chisora, în data de 3 decembrie, după o pauză de opt luni.
"Frank Warren îmi promisese la revenirea mea în ring că voi lupta în decembrie fie cu Joshua, fie cu Oleksandr Usik, dar ei nu au acceptat", a spus Fury.
Fury l-a mai învins pe Chisora (33 de victorii, 12 înfrângeri) în două rânduri, la Londra, prin decizie unanimă pe Wembley în iulie 2011 şi prin KO tehnic în runda a 10-a trei ani mai târziu la ExCel.
Această alegere a unui adversar mai puţin susceptibil să-l încurce a intervenit după eşecul negocierilor pentru un eventual meci contra altui britanic, Anthony Joshua, fost campion WBA, IBF şi WBO la categoria grea.
Tyson Fury, supranumit "Gipsy King", în vârstă de 34 de ani, va urca în ring pentru prima oară de la apărarea titlului contra compatriotului său Dillian Whyte pe Wembley, în aprilie.
Chisora, în vârstă de 38 de ani, a boxat pentru ultima oară în luna iulie, când l-a învins pe bulgarul Kubrat Pulev prin decizia unanimă, la O2 Arena din Londra.
Tyson Fury a câştigat un pariu de 10.000 de lire sterline după ce Joshua nu a acceptat o confruntare cu acesta
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

21
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
21

16
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
16

37
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
37

28
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
28

43
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
43

78
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
78

36
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
36

49
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
49

48
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
48

5.231
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.231

114
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
114

219
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
219

139
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
139
















Comentează