Tzancă Uraganu, audiat de poliţişti într-un dosar legat de bani falși / Cum se apără manelistul: 'Nu vă e un pic de ruşine, chiar aşa?!'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 20-02-2024

Actualizat: 20-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

Tzancă Uraganu a fost citat şi audiat într-un dosar legat de bani falşi. Cunoscutul cântăreţ de manele se apără şi spune că ar fi primit acei bani falşi în timpul unor dedicaţii. Tzancă Uraganu a reacţionat pe contul său de TikTok şi a transmis un mesaj după audierile de la Poliţie.

"Dacă sunteţi vai de steaua voastră şi vreţi să daţi dedicaţii, daţi, mă, dedicaţii la ureche, că nu vă refuză, mă, fraţilor, nimeni. Uite, am stat pe drumuri, am fost am dat declaraţii, din cauza unor bani falşi. Din 4-5 mâini, s-a ajuns că până la urmă banii ăia au fost de la mine. Au fost de la mine, într-adevăr, din dedicaţii, i-am dat ăluia, ăluia, ăluia şi poliţia s-a sesizat că trebui să vin să dau declaraţii.

Am stat pe drumuri, nici măcar în oraşul meu, la vreo două ore de oraşul meu distanţă. A trebuit să stau toata ziua numai pe drumuri, plus că poliţia mă aştepta de atâta timp. Terminaţi cu banii falşi, vă dăm dedicaţii gratis, spunem ce vreţi voi.

Dacă suntem pe undeva prin străinătate cu banii ăia falşi, ne opresc pe acolo şi nu ne mai dau drumul, cum facem? Hai că în România mai putem s-o dregem, dar ăia prin străinătate, de unde ne ştiu ei pe noi, poliţia?! Terminaţi, mă, nu mai fiţi aşa, mă, hapsâni, să vă umflaţi în figuri că şi-aşa vă umflaţi pe stomacul gol.

Chiar am fost azi la poliţie, am fost chemat, am dat declaraţii şi am stat pe drumuri pentru nişte bani falşi că vor unii să se afirme. Nu vă e un pic de ruşine, chiar aşa?! N-am mai stat să intru în prea multe detalii, dar data viitoare veţi fi răspunzători, vă garantez 100%, şi nu e de joacă cu banii falşi în România, ştiţi destul de bine că se pedepseşte grav", a transmis Tzancă Uraganu, pe TikTok.

„La data de 19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizați de către angajații unei case de schimb valutar cu privire la faptul că un bărbat ar fi dorit schimbarea unor bancnote, una dintre acestea fiind susceptibilă a fi contrafacută. Persoana în cauză, un bărbat, de 33 de ani, din Ploiești, ar fi primit bancnota de la persoane necunoscute. În continuare, cercetările au fost preluate de către structura competentă, în vederea clarificării situației și luarea măsurilor legale”, susțin surse judiciare.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri