Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

U BT Cluj a bătut-o pe Lukoil Academic şi a încheiat pe primul loc în grupa E a FIBA Europe Cup la baschet

minge de baschet

Campioana en-titre a României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a învins miercuri, pe teren propriu, campioana Bulgariei, Lukoil Academic, cu scorul de 83-70 (41-34), în ultimul meci din grupa E preliminară a FIBA Europe Cup şi încheie pe primul loc, fiind calificată mai departe încă din etapa anterioară. Pentru U BT Cluj au marcat Sakici 13 puncte, Watson 12, Kromah 12, Torok 11, Drungilas 10, Kariniauskas 10, Barro 8, Kuti 7, iar de la oaspeţi s-au remarcat Nikolov 21 şi Avramov 13 puncte.

Campioana României are 11 puncte, încheie pe locul I şi va evolua în continuare în grupa L a competiţiei, adversarele urmând a fi aflate după încheierea partidelor din această ultimă etapă a preliminariilor. Rezultatele complete ale echipei clujene în grupa E sunt: cu Istanbul BBSK 90-69 (50-38) şi 82-92 (44-47), cu Dinamo Tbilisi 87-73 (55-26) şi 97-74 (47-35), iar cu Lukoil Academic 88-73 (35-34) şi 83-70 (41-34).

În faza a doua a grupelor se califică primele două clasate din cele opt grupe. Din grupa E merge mai departe şi echipa turcă Istanbul BBSK, învingătoare în deplasare cu Dinamo Tbilisi, cu 97-70. U Banca Transilvania Cluj a început sezonul în Basketball Champions League, dar a fost eliminată în turul doi de formaţia germană MHP Riesen Ludwigsburg, având astfel dreptul de a continua în grupele FIBA Europe Cup.

Şi Vlad Moldoveanu, cu Demir Inşaat (Turcia), a obţinut calificarea în faza a doua a grupelor. Alte trei echipe româneşti – Steaua Bucureşti, CSM Oradea, CSU Sibiu – au disputat partide în preliminariile FIBA Europe Cup, dar au fost eliminate în primul sau al doilea tur. U BT Cluj a rămas astfel singura reprezentantă a României în cupele europene, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.