DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

U BT Cluj - CSO Voluntari, 1-1 la general, în finala Ligii Naţionale de baschet masculin

frbaschet.ro
baschet final four

Campioana en-titre la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de câştigătoarea Cupei României în acest sezon, CSO Voluntari, scor 74-69 (46-33), în al doilea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale, potrivit news.ro.

Principalii marcatori ai partidei au fost Richard 21 puncte, Hogue 13, pentru U BT Cluj, respectiv Moldoveanu 16, Thompson 16, pentru CSO Voluntari.

Meci şi mai încrâncenat ca în deschiderea finalei, în prezenţa a circa 6.000 de spectatori, însă cu CSO Voluntari la conducere încă din primul sfert şi un maximum de +19 în partidă. Ambele echipe au plătit tribut procentajelor la aruncările libere, iar arbitrii au avut serios de furcă cu nenumăratele proteste ale jucătorilor.

Nivelul jocului a fost însă, din nou, sub nivelul unei finale de campionat, cu accentul pus mai mult pe orgolii şi fragmentări ale fazelor, în special după pauză. Revenirea din sfertul patru a campionei a fost tardivă, astfel că CSO Voluntari devine favorită la câştigarea titlului, dacă va profita de terenul propriu în următoarele două confruntări.

În primul meci al finalei, tot în BT Arena, U BT Cluj a câştigat cu 87-65, astfel că la general scorul este 1-1.

Seria se mută la Voluntari, în 31 mai şi 2 iunie, pentru ca un eventual meci decisiv, al 5-lea, să aibă loc din nou în BT Arena, în 5 iunie. Prima echipă care acumulează trei victorii obţine titlul naţional al stagiunii.

Ambele echipe s-au calificat în trei partide în semifinale, U BT Cluj în faţa celor de la FC Argeş Piteşti (98-73, 113-68, 101-72), iar CSO Voluntari cu CSM Oradea (74-66, 74-66, 85-79).

În timp ce echipa CSO Voluntari se află în premieră în finala Ligii Naţionale, în cei 17 ani de la înfiinţarea clubului, baschetul clujean are la activ şase titluri naţionale - trei cu Universitatea Cluj (1992, 1993, 1996) şi alte trei cu U Mobitelco/U BT Cluj (2011, 2017, 2021).

Medalia de bronz a stagiunii actuale a fost câştigată de CSM Oradea, vicecampioana din sezonul trecut, care a trecut în două partide din trei programate de FC Argeş Piteşti (110-59 şi 93-61).

Titlul naţional a fost câştigat în 2021 de echipa U Banca Transilvania Cluj, care a primit astfel dreptul de a juca în Basketball Champions League, competiţie în care a atins faza sferturilor de finală, în premieră pentru o echipă din România.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.