'U' Cluj a anunțat că Bogdan Lobonţ este noul antrenor principal al echipei din ianuarie 2019

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 07-11-2018

Actualizat: 07-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.skysports.com

FC Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că fostul internaţional Bogdan Lobonţ va prelua conducerea tehnică a echipei la 1 ianuarie 2019, informează News.ro.

“FC Universitatea Cluj şi Bogdan Lobonţ au ajuns la un acord, urmând ca fostul internaţional să ocupe postul de antrenor principal al echipei noastre începând cu 1 ianuarie 2019. Aceasta va fi prima experienţă ca tehnician a omului care a strâns 86 de selecţii în tricoul primei reprezentative de fotbal a României, pentru care a bifat două turnee finale de Campionat European, EURO 2000, respectiv EURO 2008”, se arartă pe site-ul fcuniversitateacluj.ro

Bogdan Lobonţ va superviza la Universitatea Cluj şi activitatea Academiei de Copii şi Juniori, unde va fi implementat un model similar cu cel întâlnit la marile cluburi europene.

Lobonţ şi-a încheiat cariera de fotbalist în vara acestui an, în tricoul italienilor de la AS Roma, echipă pentru care a evoluat timp de nouă ani, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti (în două rânduri) şi AC Fiorentina.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri