Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UAE Romanian Business Council, lansat oficial în Emiratele Arabe

bursa.ro
UAE Romanian Business Council

UAE Romanian Business Council, lansat oficial în Emiratele Arabe

UAE Romanian Business Council şi-a făcut debutul oficial în Emiratele Arabe Unite, scopul asociaţiei fiind acela de a reprezenta o punte de legătură între mediile de afaceri din cele două ţări, de a facilita comerţul şi investiţiile reciproce, de a facilita evoluţia de la simple tranzacţii comerciale la stabilirea unor parteneriate de durată şi cu impact, conform Agerpres.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, la evenimentul de lansare au participat peste 400 de invitaţi, printre care s-au aflat oameni politici, personalităţi din cele două ţări şi antreprenori: şeicul Hamdan bin Khalifa bin Hamdan Al Nahyan, Şeica dr. Hind Al Qassimi, şeicul Khalid bin Abdullah Almualla, ambasadorul României în UAE, Octavian Bădică, senatorii Ciprian Pandea şi Viorel Badea, deputatul Marius Mărgărit.

"În acest cadru vedem o dinamică crescătoare între sectoarele private ale ambelor ţări. Ceea ce vedem este de la afaceri la afaceri, cu potenţial economic şi investiţional. Asta a dat naştere Consiliul de Afaceri. Ceea ce vedem aici este puterea experienţei şi a comunităţii de oameni conectaţi, dornici să împărtăşească cunoaşterea şi expertiza pe care o au pentru noi coridoare (...) între Romania şi Emiratele Arabe Unite", a declarat ambasadorul României în UAE, Octavian Bădică.

La rândul său, preşedintele UAEROBC, Marius Marinoff, a declarat agenţiei WAM că obiectivul principal al înfiinţării acestui consiliu este de a intensifica cooperarea dintre comunităţile de afaceri din cele două ţări şi de a realiza viziunea celor doi preşedinţi - Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şi Klaus Iohannis, preşedintele României - de a stimula investiţiile şi schimburile comerciale între România şi UAE, având ca ţintă atingerea a 100 de miliarde de dolari.

"Acest consiliu va aduce numeroase beneficii mai multor sectoare economice din ambele ţări şi va contribui la dezvoltarea comerţului şi investiţiilor reciproce", a spus şi preşedintele onorific al UAE Romanian Business Council, şeicul Hamdan bin Khalifa bin Hamdan Al Nahyan.

Şeica Dr. Hind Abdul Aziz Al Qasimi, fondatoarea şi preşedinta Emirates International Business Club, a evidenţiat rolul esenţial al consiliilor de afaceri ca mijloace de comunicare între antreprenorii din Emirate şi omologii lor globali şi a îndemnat companiile locale să exploreze oportunităţile din România. Totodată, ea a subliniat semnificaţia diversităţii şi a accentuat calitatea investiţiilor şi potenţialul pentru parteneriate fructuoase, menţionând că entităţile româneşti din Emirate erau deja familiarizate cu piaţa locală, fapt ce sporeşte perspectivele de colaborare.

La evenimentul de lansare al UAE Romanian Business Council, care a avut loc la începutul lunii octombrie, au mai fost prezenţi Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, cel mai important conglomerat chimic din România, care a vorbit despre planurile de inaugurare a unei noi fabrici în Emirate, şi Bogdan Rădulescu, cofondator UNTOLD, care a anunţat ediţia următoare a festivalului în Dubai, programată pentru februarie 2024. Lansarea UAEROBC a inclus şi un spectacol susţinut de Marius Mihalache şi trupa sa, iar evenimentul s-a încheiat cu o expoziţie a artistului român Ciprian Istrate.

UAE Romanian Business Council a fost înregistrată oficial ca entitate non-profit în Abu Dhabi, la 28 aprilie 2022. Crearea platformei a fost facilitată de Consulatul General al României din Dubai şi susţinută de fostul ambasador al României în Emiratele Arabe Unite, Adrian Măcelaru. Organizaţia se află sub patronajul şeicului Hamdan bin Khalifa bin Hamdan Al Nahyan şi este sprijinită de Camera de Comerţ din Abu Dhabi.

UAE Romanian Business Council a dezvoltat un parteneriat şi cu European Women's Association, EWA, condusă de Yulia Stark, care face parte din Consiliul de Administraţie al UAEROBC. Împreună, cele două organizaţii îşi propun să înfiinţeze European Business Council în UAE, până în 2024, pentru a consolida prezenţa afacerilor europene în regiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.