Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina: Campania pentru alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 31 martie, a început luni

http://www.ordineazilei.ro/
Ucraina steag

Campania pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina, care vor avea loc la 31 martie, a început luni, pe fondul tensiunilor privind starea de urgenţă, în vigoare în 10 regiuni din această ţară până în urmă cu câteva zile din cauza incidentului naval din Marea Neagră cu Rusia, informează EFE, potrivit Agerpres.

Candidaţii au termen până la 3 februarie pentru a se înscrie în cursa electorală şi până la 8 februarie pentru a-şi înregistra candidaturile la Comisia Electorală Centrală (CEC). 

Potrivit ultimelor sondaje, fosta şefă a executivului de la Kiev, Iulia Timoşenko, conduce în intenţiile de vot, cu un procent de 16-18%. 

Actualul şef al statului, Petro Poroşenko, a câştigat teren şi este creditat în acest moment cu 14% din intenţiile de vot, ocupând poziţia a doua în topul preferinţelor electoratului, în condiţiile în care la jumătatea lui noiembrie se situa abia pe poziţia a cincea. 

Poroşenko, care a devenit preşedinte după câştigarea alegerilor convocate în mai 2014 după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici, era până de curând criticat pentru felul defectuos în care gestiona economia ţării şi pentru corupţia generalizată, iar realegerea sa părea puţin probabilă.

Citește și: Noua Zeelandă a intrat în 2019, cu un spectaculos foc de artificii

Însă incidentul naval cu Rusia din Marea Neagră din 25 noiembrie şi impunerea stării de urgenţă l-au ajutat să câştige popularitate, el fiind de altfel criticat de detractorii săi, inclusiv de preşedintele rus Vladimir Putin, că a recurs la ''o provocare preelectorală''. 

Este foarte posibil să fie nevoie de un al doilea tur de scrutin, la care şi Timoşenko pleacă drept favorită, însă analiştii sunt de părere că Poroşenko va continua să crească în sondaje pe măsură ce se apropie data alegerilor. 

Candidatul clasat pe poziţia a treia în preferinţele electoratului este actorul şi comicul Vladimir Zelenski, cu 8-12% din intenţiile de vot. 

Între alţi candidaţi se numără fostul ministru al apărării Anatoli Griţenko, prorusul Iuri Boiko, fost ministru al energiei, şi populistul Oleg Liaşko. 

Campania începe pe fondul acuzaţiilor formulate de Poroşenko şi de atotputernicul ministru de interne, Arsen Avakov, conform cărora Rusia intenţionează să se amestece în procesul electoral din Ucraina, notează EFE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.