Ucraina adoptă o lege prin care permite prezenţa militarilor străini pe teritoriul său

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 19-01-2017

Actualizat: 19-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Legislativul din Ucraina a adoptat joi o lege prin care se permite accesul militarilor străini pe teritoriul ţării, în vederea antrenamentelor şi exerciţiilor, pe durata acestui an, relatează publicaţia Kyiv Post, conform agerpres.

În favoarea legii au votat 236 de parlamentari, cu 10 mai mulţi decât era necesar pentru obţinerea majorităţii simple.

O româncă şi cei doi copii ai săi au fost îngropaţi de avalanşa din Italia - FOTO/VIDEO

În baza actului normativ, trupe americane, dar şi ale altor state ce fac parte din NATO sau din programul "Parteneriat pentru Pace", vor putea derula exerciţii militare în Ucraina. Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Piotr Poroşenko.

De altfel, chiar preşedintele le-a cerut membrilor Radei să îi aprobe decizia de a permite accesul pe teritoriul Ucrainei al trupelor străine ce iau parte la exerciţiile Sea Breeze-2017 şi Rapid Trident-2017.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri