Ucraina cere mandat de arestare internaţional împotriva preşedintelui destituit Viktor Ianukovici

Autor: Iosif Buble, Colaborator

Publicat: 26-02-2014

Actualizat: 26-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Ianukovici este căutat pe plan internaţional', a declarat procurorul în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici se află încă în Ucraina, a declarat miercuri procurorul general adjunct Mîkola Golomşa.

'Noi dispunem de informaţii conform cărora Ianukovici este încă în Ucraina', a declarat procurorul, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP.


Anterior, procurorul general ucrainean interimar Oleg Mahniţki a anunţat că Ucraina a cerut miercuri 'un mandat de arestare internaţional' pe numele lui Viktor Ianukovici, urmărit pentru 'crime în masă'.

Viktor Ianukovici a fugit sâmbătă din Kiev pentru a nu cădea în mâinile protestatarilor şi de atunci nu se cunoaşte locul exact în care se află.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri