Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut vineri, la Paris, organizarea unui nou summit cu participarea Rusiei, Franţei şi Germaniei, pentru a obţine "un nou progres" în soluţionarea conflictului dintre Kiev şi Moscova în regiunea Donbas, informează AFP potrivit Agerpres.
"Ucraina este convinsă că pentru a merge înainte, este nevoie de un nou summit al liderilor în format Normandia", a declarat Kuleba după o convorbire cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.
Pe 9 decembrie 2019, preşedinţii francez Emmanuel Macron, rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cancelarul federal german Angela Merkel s-au reunit la Paris pentru o primă întrevedere între liderii rus şi ucrainean. Putin şi Zelenski şi-au exprimat atunci dezacordul, afirmând totodată că doresc să le depăşească.
"Este nevoie acum de acest (nou) summit cu participarea lui Putin, pentru un nou pas înainte", a insistat şeful diplomaţiei ucrainene, exprimându-şi regretul că cele două puncte de trecere deschise de Kiev la frontieră rămân închise de partea rusă."Am epuizat toate (...) eforturile noastre", a mai spus el.
Ucraina se confruntă din 2014 cu separatiştii susţinuţi de Rusia în regiunile sale estice Doneţk şi Lugansk, în cel mai sângeros război din Europa după cel din Balcani din anii 1990.
Conflictul care a început cu câteva săptămâni după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova a făcut până acum peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de refugiaţi. Intensitatea luptelor a scăzut în general după încheierea acordurilor de pace în 2015, însă de atunci procesul politic nu avansează.
Le Drian a estimat că "foaia de parcurs" decisă în decembrie 2019 este "în continuare pe masă". "Au existat progrese în materie de securitate care s-au tradus printr-un armistiţiu ce a fost respectat, dar care astăzi se clatină un pic", a constat el, în condiţiile în care două persoane - un soldat şi un civil - au fost ucise şi alte patru au fost rănite la începutul săptămânii într-o escaladare a ostilităţilor.
"Trebuie continuate concluziile acestei reuniuni de la Paris pentru a reactiva dimensiunea politică a acestui acord şi este necesară vigilenţă în special asupra dimensiunii securitare. Însă, pentru a avansa, trebuie în mod evident ca toţi actorii (procesului) să fie decişi să o facă", a subliniat ministrul francez.
Ucraina cere participarea Vladimir Putin la un nou summit asupra situației din Donbas
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

606
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
606

699
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
699

50
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
50

1.444
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.444

60
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
60

2.064
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.064

2.860
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.860

1.704
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.704

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.333
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.333

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.084
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.084

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează