Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina in alerta. Rusia a trimis in est un al treilea convoi umanitar.

convoi-umanitar
Convoiul care transportă apă și hrană a sosit la Donețk, iar camioanele sunt pe punctul de a fi descărcate, a declarat pentru France Presse Aleksandr Drobicevski, purtătorul de cuvânt al ministrului pentru situații de urgență. Agenția EFE notează că respectivul convoi a ajuns la Donețk la doar câteva ore după semnarea la Minsk, în Belarus, a unui memorandum care consolidează armistițiul încheiat la 5 septembrie între forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși. Potrivit agențiilor de presă ruse, 200 de camioane cu alimente, medicamente și generatoare electrice provenind din regiunea rusă Rostov au trecut frontiera ruso-ucraineană la primele ore ale dimineții după ce au fost supuse mai întâi unui control vamal. Circa 30 de voluntari au coborât din primele camioane și au început să împartă saci cu orez în rândul populației aflate în zona de conflict. EFE relatează că acesta este cel de-al treilea convoi umanitar rus care ajunge în estul Ucrainei, având de această dată autorizație din partea autorităților de la Kiev și a Crucii Roșii. La 22 august, peste 200 de camioane cu ajutor umanitar au intrat fără să aibă autorizație pe teritoriul ucrainean la ordinul președintelui rus Vladimir Putin. La rândul lor, autoritățile ucrainene au trimis vineri un nou transport care conținea ajutor umanitar la Donețk și Lugansk, cel din urmă oraș aflându-se de peste o lună în situația de a nu avea apă, electricitate, gaz sau combustibil de alt tip. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.